Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Planul rușilor Maidan-3 de a-l asasina pe Zelenski până la sfârșit de an: Am supraviețuit de 5 ori, e ca la Covid

21 Nov. 2023, 16:53
 // Categoria: Homepage // Autor:  Elena Putregai
21 Nov. 2023, 16:53 // Homepage //  Elena Putregai

Vladimir Zelenski a declarat că Rusia vrea să-l înlăture din funcția de președinte al Ucrainei până la sfârșitul anului 2023, o mișcare pentru care rușii au și elaborat un plan de destabilizare cu numele de cod „Maidan-3”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat tabloidului britanic The Sun.

„Ultima informație este că există un plan pe care ei și-l doresc foarte mult, iar numele operațiunii este Maidan-3. Înseamnă să schimbi președintele (Ucrainei) – poate nu neapărat prin asasinarea mea”, a declarat Zelenski.

„Vor folosi orice instrumente pe care le au. Ideea este să lansăm o nouă operațiune care are chiar și un nume. Vor să o facă până la sfârșitul acestui an… Știi, putem trăi cu asta”, a mai spus președintele ucrainean.

Săptămâna trecută, Zelenski a declarat unui grup de jurnaliști că Kremlinul urmărește să împartă societatea ucraineană, să facă ravagii în interiorul ţării şi, în cele din urmă, să-l răstoarne de la conducere. Rapoartele de informații au indicat că Rusia a denumit acest plan „Operațiunea Maidan 3”.

Luni, președintele ucrainean s-a întâlnit cu CEO-ul Fox Corporațion, Lachlan Murdoch, ocazie cu care a vorbit și de războiul cu Rusia. Zelenski subliniază că este vital ca lumea să știe în continuare ce se întâmplă în Ucraina, precizând că războiul „nu se va termina atât de repede pe cât ne-am dori”.

„Pentru noi, pentru războinicii noștri, acesta nu este un film. Acestea sunt viețile noastre. Aceasta este o muncă grea zilnică. Și nu se va termina atât de repede pe cât ne-am dori, dar nu avem dreptul să renunțăm și nu o vom face”, a spus Zelenski, citat de biroul său.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!