Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

102 localități din țară sărbătoresc joi hramul. În listă: Bălți, Dondușeni și Boldurești

22 Mai 2025, 11:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
22 Mai 2025, 11:20 // Societate //  Vlada Ciorici

Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi, 22 mai, pe Sfântul Nicolae de Vară. Cu această ocazie, în 102 localităţi din Republica Moldova este marcat hramul.

În contextul acestei sărbători, vă prezentăm lista localităților din țară în care va răsuna muzică și voie bună:

  1. Raionul Ungheni – satele Chirileni, Bumbăta și Năpădeni;
  2. Raionul Nisporeni– satele Boldurești, Bălăurești, Zberoia și Vânători
  3. Raionul Călărași– satele Pârjolteni, Vălcineț, Sadova, Păulești, Țibirica și Hirova;
  4. Raionul Fălești – orașul Fălești și satele Mărăndeni, Bocani și Chetriș;
  5. Municipiul Bălți
  6. Raionul Anenii Noi –satele Gura Bâcului și Hârbovăț;
  7. Raionul Basarabeasca – orașul Basarabeasca:
  8. Raionul Briceni – satele Drepcăuți și Șirăuți;
  9. Raionul Cantemir – satul Enichioi;
  10. Raionul Cahul –satele Taraclia de Salcie și Larga Nouă;
  11. Raionul Criuleni – satele Işnovăț și Hârtopul Mare;
  12. Raionul Cimișlia – satele Satul Nou, Sagaidac, Ialpujeni și Cenac;
  13. Raionul Ceadâr Lunga (UTAG) – satul Baurci și Chiriet-Lunga;
  14. Raionul Comrat (UTAG) – satul Congazcic;
  15. Raionul Dubăsari – satele Holercani și Oxentea;
  16. Raionul Dondușeni – orașul Dondușeni și Arionești și Braicău;
  17. Raionul Edineț – satele Goleni și Chetroșica Nouă;
  18. Raionul Florești – satele Domulgeni și Rădulenii Vechi;
  19. Raionul Glodeni – satul Iabloana;
  20. Raionul Grigoriopol – satul Speia;
  21. Raionul Hâncești – satele Buțen, Mingir, Drăgușenii Noi și Caracui;
  22. Raionul Orhei – satele Isacova, Ciocâlteni, Biești, Puțintei, Slobozia-Hodorogea;
  23. Raionul Leova – satele Cupcui, Sarata-Nouă, Tigheci și Sărățica-Nouă;
  24. Raionul Ialoveni – satele Costești, Horești, Mileștii Mici, Bardar, Molești, Puhoi, Pojorăni și Misovca;
  25. Raionul Ocnița – satele Săuca și Călărăușeuca;
  26. Raionul Strășeni – satele Sireți, Voinova și Lozova;
  27. Raionul Sângerei – satele Prepelița, Drăgănești, Iezărenii Vechi, Heciul Nou, Chișcăreni și Flămânzeni;
  28. Raionul Soroca – satele Voloave, Ocolina, Schineni, Șolcani, Malcăuți, Vădeni și Dărcăuți;
  29. Raionul Șoldănești – satele Cotiujenii Mari, Șestaci și Olișcani;
  30. Raionul Taraclia – satul Valea Perjei;
  31. Raionul Telenești – satele Ordășei, Vadul Leca și Zăicani;
  32. Raionul Rezina – satul Lipceni;
  33. Raionul Ștefan Vodă – Crocmaz, Antonești și Copceac.

Poliția Republicii Moldova este la datorie pentru a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor, îndemnând fiecare persoană să dea dovadă de responsabilitate și respect față de lege, pentru ca această zi deosebită să se desfășoare în liniște și deplină siguranță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sărbătoarea Sfântul Nicolae „de iarnă”, cum i se mai spune în popor, se sărbătoreşte la 19 decembrie, iar la 22 mai se sărbătoreşte Sfântul Nicolae „de vară”.

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc azi pe Sfântul Nicolae de Vară

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova