Un bărbat în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru săvârșirea a 17 episoade de furt din automobile.
Mai exact, acuzatul a fost învinuit de procurori că, în perioada lunilor februarie-martie 2022, a deteriorat geamurile la 17 automobile, din sectoarele Centru, Botanica și Buiucani ale Capitalei, de unde ar fi sustras diverse bunuri materiale, valoarea cărora varia între 3000 până la 18.000 de lei.
La pronunțarea sentinței, instanța de judecată a ordonat admiterea integrală a acțiunilor civile, dispunând încasarea din contul inculpatului în beneficiul părților vătămate a prejudiciului material cauzat.
„Menționăm că, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare”, se arată în comunicatul eliberat de Procuratura Generală.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Persoana condamnată nu este la prima abatere de ordin penal, acesta fiind eliberat din locurile de detenție, unde și-a ispășit pedeapsa pentru comiterea unor infracțiuni asemănătoare, fiind condamnat în anul 2014, la 8 ani de pușcărie.
Stagiară: Dolghii Ana-Maria

