Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Cum ajutăm tinerii cu dizabilități să se integreze în societate? Soluția oferită de întreprinderea din Răzeni

22 Mart. 2021, 13:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Mart. 2021, 13:29 // Societate //  Realitatea.md

Cantina socială din comuna Răzeni, raionul Ialoveni „Floare de cireș” oferă posibilitatea pentru 11 tineri cu dizabilități, dar și altor patru persoane, care provin din familii social-vulnerabile să se integreze în societate, să aibă un serviciu plătit și totodată să ajute persoanele nevoiașe în vârstă prin oferirea unui prânz. Cum este posibil acest lucru, care este aportul persoanelor cu dizabilități în procesul de lucru, dar și cum a obținut suportul partenerilor din străinătate pentru a pune pe roate o asemenea „afacere” o spune chiar fondatorul cantinei sociale, Sergiu Gurău, în cadrul unui tur de presă.

Potrivit fondatorului „Floare de cireș”, timp de opt ani de când s-a lansat în afaceri, a beneficiat de a mai multe programe de asistență ale Uniunii Europene și a obținut, atât suport financiar în valoare de peste 35 de mii de euro, cât și suport informațional, participând la activități de mentorat, traininguri și schimburi de experiență.

„Datorită suportului financiar al Uniunii Europene, acum doi ani a fost creat Fondul de Susținere a Antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni și acolo am reușit să obținem 3 500 de euro – sumă necesară pentru a  cumpăra un frigider de care aveam mare nevoie. De asemenea, Fundația Est Europeană ne-a mai oferit un grant – resurse financiare  pe care le-am investit în echipamentul tehnic care este destul de costisitor”, a declarat Sergiu Gurău.

Posibilitatea de a accesa granturi europene l-a ajutat pe fondatorul cantinei sociale din Răzeni în dezvoltarea afacerii și în viitorul apropiat acesta planifică să organizeze un spațiu mai mare pentru serviciile de catering pe care le oferă compania sa, dar și să diversifice serviciile prestate.

Sergiu Gurău afirmă că, la fiecare 4 luni, „Floare de cireș” recrutează un grup de tineri cu dizabilități sau din pături social-vulnerabile, fiind vorba de până la 11 persoane din diferite localități ale țării ca să deprindă meseria de ajutor de bucătar. Întreprinderea le asigură locul de trai pe perioada instruirii îi ajută să găsească și un loc de muncă, lucru care este mai dificil pentru această pătură socială.

În scopul stimulării potențialului antreprenorial social al tinerilor din Republica Moldova, Asociația „Eco Răzeni” va implementa în acest an și proiectul „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Republica Moldova și Ucraina”, unde mai mulți tineri antreprenori vor avea posibilitatea să beneficieze de granturi de până la 10.000 de euro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului EU4Youth. Campania „UE pentru Moldova Rurală” este menită să reflecte rezultatele și schimbările realizate în zonele rurale, dar și să prezinte oportunitățile curente oferite de către Uniunea Europeană pentru dezvoltarea localităților rurale din Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

   

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!