Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

40 de cazuri noi de COVID-19 și patru decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Republica Moldova

30 Mai 2021, 18:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Mai 2021, 18:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Alte 40 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, niciunul nu e de import. Numărul total de teste efectuate a fost 2.593, dintre care 239 – teste Rapid – Antigen.

Astfel, potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 255.145.

În cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 510 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 79 în stare extrem de gravă (11 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată). Alte 95 persoane au fost vindecate. În total, 247.444 persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1.063 persoane, iar 14.311 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, MSMPS anunță despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

Deces 6.101: Bărbat de 61 de ani din mun. Chișinău, internat în IMSP SCM “Sf. Arhanghel Mihail”. Comorbidități: hipertensiunea arteriala, cardiopatie hipertensivă, diabet zaharat, obezitate.

Deces 6.102: Bărbat de 73 de ani din r. Căușeni, internat în SR. Căușeni. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie.

Deces 6.103: Femeie de 61 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, anemie.

Deces 6.104: Femeie de 27 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 09:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 09:25 // Societate //  Cătălina Boico

Tatăl, în vârstă de 54 de ani, și fiul acestuia, de 17 ani, care au decedat vineri seara, 30 octombrie, după ce s-au răsturnat cu tractorul pe drumul care face legătura între localitățile Marianca de Jos și Alava, vor fi conduși astăzi, 2 noiembrie, la ora 10:00, pe ultimul drum. Anunțul a fost făcut de Primăria Marianca de Jos.

„Mâine, 2 noiembrie, la ora 10:00, vom conduce pe ultimul drum două suflete din localitatea noastră: Alexandru Ciloci, în vârstă de 54 de ani, și fiul său, Alexandru Ciloci Junior, de doar 17 ani. O tragedie care lasă în urmă o durere nemărginită și o familie distrusă de suferință. Gândurile noastre se îndreaptă către mama băiatului, care trece printr-o încercare de neimaginat, către părinții lui Alexandru, care își pierd fiul, dar și nepotul, și către toate rudele și apropiații familiei.

Sunt momente în care cuvintele nu mai au puterea de a alina. Putem doar să fim aproape cu sufletul, cu gândul și cu rugăciunea de cei care suferă”, se arată în mesajul instituției.

Totodată, Primăria localității și Consiliul local au transmis sincere condoleanțe și mesaje de compasiune familiei îndoliate.

„Dumnezeu să le așeze sufletele în Împărăția Sa, iar celor rămași să le dea putere să poarte această durere. Veșnică pomenire, Alexandru și Alexandru Junior! Drum lin spre lumină!”, a mai adăugat primăria.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sfârșit tragic pentru un tată și fiul său: S-au răsturnat cu tractorul și au murit pe loc