Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

66 de intervenții în 24 de ore: Peste 80 de hectare de teren au fost afectate de incendii

25 Mart. 2026, 10:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
25 Mart. 2026, 10:11 // Actualitate //  Cătălina Boico

În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au fost solicitați să intervină în 66 situații de risc, dintre care 32 de cazuri au vizat lichidarea focarelor de vegetație, iar 12 intervenții pentru stingerea focarelor de gunoi. Intervențiile au fost înregistrate în mai multe localități din raioanele Strășeni, Criuleni, Călărași, Hîncești, Nisporeni, Ungheni, Ialoveni, Orhei, precum și în municipiul Chișinău.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au afectat peste 80 de hectare de teren.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, IGSU avertizează cetățenii asupra riscului sporit de producere a incendiilor de vegetație. În condiții meteorologice specifice sezonului de primăvară, caracterizate prin vânt, temperaturi pozitive și umiditate scăzută, riscul apariției focarelor de ardere este unul ridicat. În acest context, oamenii sunt avertizați că focul se poate extinde rapid, scăpând ușor de sub control și propagându-se în doar câteva secunde către gospodării și locuințe.

De asemenea, populația este îndemnată să evite aprinderea vegetației uscate și a deșeurilor menajere, iar în timpul lucrărilor de salubrizare a gospodăriilor este rugată să nu utilizeze focul deschis pentru arderea gunoiului și a resturilor vegetale. Arderea frunzelor, a crengilor și altor deșeuri reprezintă un pericol major, întrucât poate genera incendii necontrolate, punând în pericol viața și bunurile materiale. Această practică afectează negativ calitatea solului și contribuie la poluarea aerului.

Reamintim că arderea în câmp deschis a resturilor vegetale este interzisă prin lege. Conform art. 115 alin. (3) din Codul contravențional al Republicii Moldova, arderea resturilor vegetale, indiferent de proveniență, se sancționează cu amendă de la 3.000 la 4.500 de lei pentru persoanele fizice și de la 12.000 la 15.000 de lei pentru persoanele juridice.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 07:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
12 Nov. 2026, 07:56 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova și-a majorat cu aproape 30% achizițiile de energie electrică din Ucraina în prima săptămână a lunii noiembrie, comparativ cu săptămâna precedentă. Importurile au ajuns la 15,7 mii de megawați-oră, iar țara noastră s-a clasat pe locul al doilea printre cumpărătorii de energie electrică ucraineană, cu o cotă de 25,5% din exporturile totale ale Kievului, relatează centrul analitic ucrainean DiXi Group, cu referire la datele platformei Energy Map.

În perioada 2–8 noiembrie, livrările de energie electrică din Ucraina către Republica Moldova au crescut cu 29,7%, față de cele 12,1 mii de megawați-oră înregistrate în săptămâna precedentă.

În total, Ucraina a exportat 61,4 mii de megawați-oră de energie electrică în această perioadă, cu 40,5% mai mult decât în săptămâna anterioară. Principalul cumpărător a fost Ungaria, care a importat 32,6 mii de megawați-oră, urmată de Republica Moldova, România, Slovacia și Polonia.

Ucraina a reluat livrările de energie electrică către Republica Moldova la 5 martie 2026, după o pauză începută în noiembrie 2025. Inițial, importurile au fost limitate la orele în care exista surplus de producție, însă volumele au crescut semnificativ în lunile următoare. Cel mai mare nivel a fost înregistrat în septembrie, când Republica Moldova a importat 152,5 mii de megawați-oră.

Achizițiile din Ucraina reprezintă o alternativă importantă pentru diversificarea surselor de aprovizionare și reducerea costurilor, în condițiile în care prețurile de pe piața ucraineană sunt mai mici decât cele din România, de unde Republica Moldova importă cea mai mare parte a energiei electrice.

Totuși, prețul mediu ponderat al energiei procurate de Republica Moldova a crescut în octombrie la 195,90 euro pentru un megawatt-oră, față de 157,42 euro în septembrie. Potrivit furnizorului de stat Energocom, scumpirea a fost determinată de reducerea achizițiilor în timpul zilei și de necesitatea acoperirii deficitului în orele de consum maxim, dimineața și seara.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!