Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Normativele și politicile din domeniul serviciilor sociale. Pentru cine sunt destinate

11 Nov. 2021, 18:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2021, 18:07 // Societate //  Realitatea.md

În cadrul unei ample campanii de promovare a antreprenoriatului social, Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din Republica Moldova a desfășurat Webinarul și Atelierul de Lucru cu tematica „Cadrul normativ și politici în domeniul serviciilor sociale”. Evenimentul a fost susținut de Galina Bujor, șef al Direcției politici de asistență socială a familiilor cu venituri mici, vârstnicilor și veteranilor, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

La webinarul și atelierul de lucru din data de 11 noiembrie 2021, participanții au aflat despre normativele și politicile din domeniul serviciilor sociale. Importanța acestui subiect pentru antreprenoriatul social este deosebită, așa cum în calitate de prestator de servicii sociale pot fi persoane fizice sau persoane juridice publice ori private, inclusiv întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție.

Important de menționat că prestatorii de servicii sociale pot organiza şi oferi servicii sociale dacă sunt acreditaţi în condiţiile legii. Când vorbim despre servicii sociale, avem în vedere și servicii primare, servicii specializate și servicii cu specializare înaltă.

„Consiliul Național pentru Acreditarea Prestatorilor de Servicii Sociale este instituția de pe lângă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției sociale este instituția responsabilă de oferirea acreditărilor. La fel, echipa Consiliului oferă persoanelor care doresc să obțină acreditarea și instruirea necesară pentru a obține statutul de prestator de servicii sociale. Specialiștii din cadrul Comisiei de Acreditare sunt specialiști independenți.”, a explicat Galina Bujor.

De asemenea, pe durata evenimentului au fost prezentate și standardele necesare de respectat pentru obținerea acreditărilor.

Înregistrarea evenimentului de astăzi:

Seria de evenimente de instruire dedicate promovării și dezvoltării Antreprenoriatului Social continuă. Agenda evenimentelor poate fi consultată AICI.

Anterior, au fost desfășurate evenimentele:

  • Webinar + Atelier de lucru: „Noțiuni generale privind antreprenoriatul social. Beneficii și oportunități”
  • Webinar + Atelier de lucru: „Aspecte legale și practice în obținerea statutului de întreprindere socială”
  • Webinar + Atelier de lucru: Procedura de obținere a subvenției pentru locurile de muncă pentru persoanele defavorizate
  • Webinar + Atelier de lucru: Aspecte contabile și raportarea financiară în cadrul întreprinderilor sociale
  • Webinar + Atelier de lucru: „Aspecte fiscale și facilități în cadrul întreprinderilor sociale”
  • Webinar + Atelier de lucru: „„Particularitățile de creare și gestionare a afacerii sociale”
  • Webinar + Atelier de lucru: „Modele de afaceri în antreprenoriat social. Idei de afaceri fezabile, care pot fi dezvoltate în întreprinderi sociale”

Webinar + Atelier de lucru: „Posibilități de promovare a serviciilor antreprenoriatului social. Oportunități gratuite”

Pentru înregistrarea prealabilă la evenimentele desfășurate de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul:  https://forms.gle/s8xG2quRTw4zZFPC8

Persoanele înregistrate vor primi link-ul de acces la evenimentele desfășurate.

Campanie inițiată  și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova