Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp a făcut câteva declarații răsunătoare în cadrul ședinței Parlamentului, în contextul în care potrivit raportului Comisiei juridice, numiri și imunități, întocmit în baza raportului CNA, deputații au constatat „o activitate ineficientă și nesatisfăcătoare a CNA în prevenirea și combaterea corupției, a actelor conexe corupției și a faptelor de comportament corecțional”.
Astfel, Lilian Carp susține că pe încălcarea regimului declarațiilor de venit nicio încălcare nu a fost sesizată de către Centrul Național Anticorupție (CNA) în perioada anilor 2018-2021. Despre îmbogățirea ilicită, tot niciuna.
„Pe mine mă miră uneori, ce dietă au unii, când din 12000 de lei, 8000 plătește creditul la casă, cu 4000 de lei se întreține pe el și doi copii învață la „Prometeu”. Cum dracu cu 12 mii de lei să trăiești gras, frumos și bine?”, vociferează Lilian Carp.
De asemenea, în cadrul ședinței, deputatul PAS a menționat că nici pe spălări de bani sau în baza bogățirilor ilicite nu au fost deschise cauze penale și nici nu au fost trimise în judecată.
„Ce nebun cumpără un Porsche sau un Lexus, nou din salon și îl dă cuiva să meargă în comodat? Voi ne credeți de proști?”.
Realitatea.md amintește că Lilian Carp a fost foc și pară astăzi la ședința Parlamentului. Carp a anunțat că deține mai multe informații despre pretinse ilegalități ale deputaților socialiști și că, în scurt timp, va deschide cutia pandorei.

