Moarte cumplită la Tiraspol. O femeie în vârstă de 56 de ani a decedat după ce a fost bătută cu cruzime de propriul soț. Potrivit presei locale, incidentul s-a produs miercuri, 17 noiembrie.
„Un bărbat a sunat la ambulanță și a spus că soția lui a murit. Medicii au descoperit cadavrul unei femei de 56 de ani cu semne de moarte violentă”, mai spune presa locală.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar bărbatul în vârstă de 62 de ani a declarat că el a omorât-o.
Ulterior, individul a fost reținut.
Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele producerii tragediei.


