Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Gavrilița la Conferința MACRO 2021: Avem de muncit pentru a câștiga încrederea oamenilor în stat, instituții și guvern

23 Nov. 2021, 15:48
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Nov. 2021, 15:48 // Politica //  Realitatea.md

Natalia Gavrilița a participat, azi, 23 noiembrie la Conferința MACRO 2021, dedicată celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova. La eveniment a fost prezentat raportul de Stare a Țării realizat de un grup de economiști. În publicație este făcută o analiză a evoluției țării pe parcursul celor trei decenii de independență. În debut, premiera Gavrilița a declarat că cea mai mare nereușită a guvernelor este că instituțiile publice nu lucrează în folosul oamenilor. 

„Una dintre concluziile Raportului de Stare a Țării, pe care le susținem și noi ca Guvern, este că cel mai mare eșec din ultimii 30 de ani este că cetățenii nu au încredere în stat și în faptul că instituțiile publice lucrează în beneficiul lor. Obiectivul nostru este că readucem încrederea și speranța unui trai mai bun pentru oameni, alături de familiilor lor, încredere care să tempereze valul de migrație”, a spus premiera.

În consecința eșecurilor menționate, prim-ministra a declarat că acest fenomen a dus la migrație, corupție și evaziune fiscală. Executivul cunoaște acest lucru și intenționează să lucreze pentru a asigura reformele necesare care să schimbe starea de lucruri.

„ Sigur că avem de muncit pentru a câștiga încrederea oamenilor în stat, în instituții și în guvernare. Aici văd rolul reformelor în justiție și al combaterii corupției drept unul central. Este o prioritate majoră a guvernului nostru”, a adăugat Natalia Gavrilița.

Amintim că astăzi are loc Conferința MACRO 2021, evenimentul este unul de talie internațională, la care participă decidenți politici și experți, unde sunt discutate idei inovative care vin să susțină modernizarea și dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!