Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

CONFIRMAT! Veaceslav Eni și-a dat demisia: Vă mulțumesc tuturor pentru implicare…

29 Nov. 2021, 17:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Nov. 2021, 17:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Directorul general Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni își încheie mandatul din data de 1 decembrie curent. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții de la Termoelectrica într-un comunicat de presă.

Conducerea instituției anunță că Eni a deținut funcția de director general timp de 6 ani, fiind la al treilea mandat consecutiv.

„Sistemul termoenergetic al capitalei are o temelie puternică. Această temelie a fost construită în ani, cu multă muncă și dedicație, fiind bazată pe eficientizarea proceselor, echipamente moderne și servicii calitative consumatorilor. Consumatorul dintotdeauna a fost prioritatea noastră numărul unu. De la acest obiectiv am pornit în anul 2015, dorindu-ne o companie nouă – cu o abordare nouă, și de el ne-am ghidat în tot acest răstimp. În spatele tuturor realizărilor – a stat echipa. O echipă puternică, profesionistă și responsabilă, alături de care, dintotdeauna, m-am simțit mândru. Cu această ocazie, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru implicare activă de care dați dovadă zi de zi, în regim non stop. Pentru că atunci când a fost nevoie ați fost și sunteți aici la pupitre, în birouri, sau în teren, așa încât oamenii să simtă căldură și lumină mereu în casele lor. Cu un gând bun, îmi exprim speranța ca toate proiectele remarcabile și așteptate de cetățeni vor avea o continuitate, astfel încât Termoelectrica – compania care a renăscut din propria cenușă – ca pasarea Phoenix să fie, în continuare, una de succes, în slujba oamenilor” , a menționat Eni.

Licențiat în drept și economie, Veaceslav ENI deține o experienţă bogată în domeniul administraţiei publice locale, în perioada anilor 2001 – 2007 fiind reprezentant legal al Consiliului Municipal Chişinău. Din anul 2007 a activat în cadrul S.A. „Termocom” în procedura planului, deţinând funcţiile de Șef Secția Juridică, Direcția de Comercializare a Energiei Termice, ulterior – Director Comercial adjunct, şef al Serviciului Marketing, Vânzări şi Relaţii cu Clienţii.

În anul 2012 a fost desemnat de către instanţă administrator al procedurii planului, iar ulterior – lichidator al SA „Termocom”. Începând cu data de 6 august 2015 Veaceslav ENI a fost numit de către Ministerul Economiei  în calitate de director general al Termoelectrica S.A., pentru 3 mandate consecutiv, prin concurs.

Directorul „Termoelectrica”, Veaceslav Eni, suspectat de îmbogățire ilicită! 10 Imobile și milioane de lei nedeclarate

Amintim că în seara zilei de 24 noiembrie, Procuratura Anticorupție a emis un comunicat de presă în care anunța că au fost acumulate probe din care rezultă o bănuială rezonabilă că în perioada 2015-noiembrie 2021, cheltuielile bănuitului, personal și prin intermediul unor terți au depășit veniturile înregistrate cu 3 849 796 lei. La fel, în perioada 2015-noiembrie 2021, bănuitul, personal și prin intermediul persoanelor terțe, a înregistrat în proprietate 10 bunuri imobile și 2 mobile în valoare de circa 6 602 988 mln lei, a dobândit în proprietate două apartamente, precum și un automobil de marca Hyundai Tucson, fabricat în anul 2021, a căror valoare estimativă totală este de circa 991 341 lei.

În context, Procuratura Anticorupție informa că desfășoară acțiuni procesuale și în alte procese penale ce vizează abuzul de serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu comise de acesta și alte persoane responsabile din cadrul SA„Termoelectrica” în perioada 2019-2021.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 19:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Oct. 2026, 19:29 // Slider //  Victoria Laur

Deputatul Vasile Costiuc afirmă că fermierii au temei să protesteze și să își manifeste nemulțumirea. Parlamentarul afirmă că nu a văzut acțiuni ale autorităților pentru a-i sprijini.

Declarația vine după ce reprezentanții ramurii au declarat că ar putea veni cu tehnica agricolă la Chișinău. Totodată, deputatul susține că a discutat problemele fermierilor cu comisarul european responsabil de economie.

„Au temei pentru a ieși public și a-și manifesta nemulțumirea. Nu a fost niciodată așa de complicat. Nu am văzut acțiuni din partea ministrului Agriculturii, să vină cu solicitări către Parlament. Să vină să spună că pentru fermieri putem plafona accizele TVA la motorină la 20 de lei. Să spună domnul ministru Osmochescu că nu putem ajuta mai mult fermierii, pentru că suntem limitați ca buget, dar o să vorbim. Astăzi am avut discuții cu comisarul Uniunii Europene responsabil de economie și i-am spus anumite probleme pe care le vedem noi, inclusiv fermierii care sunt ramura de bază ale economiei, iar prăbușirea lor înseamnă scăderea creșterii economice. (…) Noi nu exportăm nimic. Fermierii vând grâu ca pe vremea lui Voronin. Oamenii ăștia fizic nu au cum să reziste”, a declarat Costiuc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fermierii din Fălești au ieșit pe 28 septembrie la protest și au scot la marginea traseelor tehnica agricolă. Aceștia cer autorităților să mențină cota TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase, să prelungească până cel puțin la 31 decembrie 2026 licențierea importurilor de cereale și floarea-soarelui și să ramburseze acciza pentru motorina procurată în perioada 1 iunie–1 decembrie 2026. Dacă revendicările lor nu vor fi acceptate, ei amenință să pornească cu tractoarele spre Capitală.

Eugeniu Osmochescu a precizat ulterior că membrii cabinetului de miniștri analizează solicitările fermierilor, dar nu vor adopta vreo decizie, înainte de a-i evalua costurile.