Membrii Consiliului Superior al Magistraturii urmează să se întrunească mâine, 30 noiembrie, în ședință începând cu ora 09:00. Pe ordinea de zi este un singur subiect cu privire la desfășurarea concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător în unele judecătorii.
Ședința de marți ar urma să fie ultima până la aprobarea noii componențe a CSM, întrucât organul respectiv rămâne fără cvorum.
Mandatele membrilor: Petru Moraru, Nina Cernat expiră în data de 1 decembrie, la fel ca și cel al lui Anatolie Galben care și-a dat demisia. Mandatul președintelui interimar al CSM, Dorel Musteață expiră în data de 7 octombrie 2022, iar cel al Luizei Gafton, în luna noiembrie 2022. Cât despre Victor Micu, mandatul acestuia expiră în data de 19 ianuarie 2022.
Amintim că anterior, data Adunării Generale a Judecătorilor a fost stabilită pentru 1 octombrie. În urma situației epidemiologice din țară, la mijlocul lunii Septembrie întrunirea a fost amânată cu tocmai două luni. Astfel, judecătorii urmează să se convoace în ședință pe data de 3 decembrie 2021.
În cadrul evenimentului din decembrie urmau să fie aleși șase membri noi ai Consiliului (cei cinci planificați anterior + 1, întrucât până la acea dată va expira și mandatul lui Dorel Musteață), precum și trei membri suplianți ai colegiilor disciplinare.
De asemenea, ar urma să fie aleși doi membri suplianți ai CSM, patru membri ai colegiilor pentru selectarea judecătorilor de carieră și trei membri ai colegiilor de evaluare a activității judecătorilor.
Ultima adunare generală a judecătorilor s-a desfășurat pe 1 martie 2019.
