Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO Robu – cercetat? Însuși el vrea să fie spus adevărul despre imaginile cu euro. A fost desemnată o procuroră

02 Dec. 2021, 11:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
02 Dec. 2021, 11:45 // Societate //  Realitatea.md

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au decis în ședința de joi, 2 decembrie curent, să o desemneze pe procurora Inga Frunză-Bargan din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) pentru a investiga pretinsele acțiuni ilegale ale procurorului general interimar, Dumitru Robu, privind imaginile video care au apărut cu el numărând euro. Pe agenda CSP, a fost inclusă o adresare în acest sens din partea lui Veaceslav Valico, dar, surprinză, însuși Dumitru Robu a sesizat Consiliul, venind cu aceeași solicitare.

Raportor pe ambele subiecte a fost membrul CSP Eduard Varzar. Potrivit acestuia, Dumitru Robu a solicitat să fie desemnat un procuror de către CSP pentru a stabili adevărul despre imaginile video apărute în spațiul public și vehiculându-se că ar fi implicat în vreun fapt de corupție. Procurorul general interimar a mai solicitat să fie examinate prin prisma infracțiunilor de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență.

Activistul Veaceslav Valico a expus în adresarea sa către CSP aceleași circumstanțe.

Astfel, subiectele au fost conexate într-o procedură unică și, în urma examinării cu ușile deschise, președinta CSP, Angela Motuzoc, a anunțat despre desemnarea procurorei Inga Frunză-Bargan.

La mijlocul lunii noiembrie curent, în mass-media, a apărut un video în care Dumitru Robu număra o sumă mare de bani. Cel care a trimis imaginile video anonim susține că este vorba despre o presupusă mită pentru influențarea soluționării unui dosar de pretinsă corupţie a unui funcţionar, documentat de Procuratura Anticorupţie, în perioada când Dumitru Robu deţinea funcţia de adjunct al Procuraturii Chişinău.

În rezultatul acestei actiuni, funcţionarul respectiv ar fi fost achitat.

Dumitru Robu a confirmat autenticitatea imaginilor video, însă susţine că nu a fost vorba despre luare de mită, ci despre vânzarea unui automobil, care aparţinea cumnatului său şi care i-a încredinţat vânzarea pe motiv că se afla peste hotare.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!