Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

„Anterior – sechestrat, acum – redus la tăcere”. De ce Stoianoglo nu poate participa la emisiuni TV, avocat

14 Dec. 2021, 09:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Dec. 2021, 09:56 // Actualitate //  Realitatea.md

Liber, însă cu unele interdicții. Vorbim despre procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo care, deși a fost eliberat din arest la domiciliu și pus sub control judiciar pentru 30 de zile, totuși magistrații Curții de Apel Chișinău i-au interzis lui Stoianoglo să participe la emisiuni TV.

Despre asta a anunțat jurnalistul Gheorghe Gonța de la N4 pe o rețea de socializare. Contactat telefonic de Realitatea.md, avocatul lui Stoianoglo, Vasile Gafton a confirmat informația apărută în spațiul online.

„În data de 9 decembrie curent, atunci când Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocaților de a-l elibera pe domnul Stoianoglo din arest la domiciliu, magistrații au aplicat această interdicție care este valabilă până în data de 9 ianuarie 2022. Codul de procedură penală nu prevede o asemenea interdicție, însă dacă anterior Alexandr Stoianoglo era sechestrat, acum el este redus la tăcere”, a declarat Gafton.

Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe data de 5 octombrie curent, iar când au expirat cele 72 de ore, a fost plasat în arest la domiciliu printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău.

Reținerea a avut loc după o ședință extraordinară a CSP, unde deputatul PAS Lilian Carp a depus o sesizare împotriva sa pe patru subiecte. CSP a desemnat un procuror pentru a investiga presupusele ilegalități și la scurt timp acesta deja a inițiat o urmărire penală, percheziții, rezultând în reținere.

Stoianoglo este învinuit că a permis acordarea indemnizației fostului procuror-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în timp ce era urmărit penal; de faptul că a renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon și în baza anumitor proprietăți deținute de Svetlana Curdova, soția sa; dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.

Alexandr Stoianoglo nu-și recunoaște vina și a susținut că este o răzbunare din partea guvernării.

În data de 9 decembrie, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar pentru 30 de zile.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 18:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2026, 18:18 // Slider //  Realitatea.md

Anul 2026 este unul special pentru Gândul Mâței – trupa marchează 30 de ani de activitate pe scena rock. Cu această ocazie, muzicienii au pornit într-un turneu național intitulat „Prieteni de Drum”, care a adus împreună orașe, generații de ascultători și oameni care, de-a lungul anilor, au devenit parte din povestea trupei.

Turneul a debutat cu un concert FENOMEN într-un cadru intim și simbolic, la Teatrul Fără Nume – un loc special pentru trupă, legat de primele pagini ale istoriei sale și de începuturile parcursului artistic. Ulterior, muzicienii au pornit la drum prin țară, susținând alte cinci concerte de succes la Soroca, Comrat, Ungheni, Bălți și Orhei, unde au întâlnit fanii trupei din diferite colțuri ale Moldovei.

Punctul culminant al turneului va fi marele concert din 19 noiembrie, la Chișinău Arena. Pe scenă vor răsuna piesele care au devenit de mult timp emblematice pentru Gândul Mâței și sunt cunoscute de mai multe generații de ascultători, dar și compoziții complet noi, pe care trupa le va prezenta în premieră publicului.

Atmosfera serii va fi completată de prieteni ai trupei și artiști invitați, care li se vor alătura muzicienilor pe aceeași scenă:
●L’Encore
●The Motans
●GUZ
●Lilian Severin (Snails)

Concertul final promite să fie un eveniment muzical de amploare, cu un concept scenic inedit, momente speciale, hituri îndrăgite și piese noi. Este o ocazie de a-i asculta pe Gândul Mâței live și de a sărbători împreună cu trupa trei decenii de muzică, creație și spectacole.

Concertul va avea loc pe 19 noiembrie, la Chișinău Arena. Biletele sunt disponibile pe site-ul livetickets.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!