Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Despre împușcăturile din Zona de Securitate? Precizările Poliției de Frontieră. Ce se cunoaște până acum

27 Dec. 2021, 08:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2021, 08:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Poliția de Frontieră a venit în dimineața de luni, 27 decembrie curent, cu o „precizare de presă” privind „un incident la frontiera moldo-ucraineană”. Nu este clar cu certitudine dacă se referă anume la împușcăturile din Zona de Securitate, de la Varnița și Corjova, însă în comunicat s-a specificat că „își reconfirmă poziția de apărare a intereselor țării și a cetățenilor Republica Moldova, prin garantarea liniștii și ordinii la hotarele statului Republica Moldova”.

„Incidentul care s-a produs la frontiera de stat a fost raportat imediat conducerii ierarhic superioare și s-au întreprins măsurile de examinare a circumstanțelor de fapt și de drept. Informațiile publicate nicidecum nu prezintă realitatea celor întâmplate recent în zona de responsabilitate a unui sector al Poliției de Frontieră, din contra au fost făcute publice probe din cadrul unei cauze penale. Până în prezent, în cadrul acesteia sunt cercetate acțiunile comise și se efectuează acțiuni de urmărire penală, despre rezultatul căreia vom reveni ulterior”, spune Poliția de Frontieră.

În același timp, a ținut să dezmintă că polițiștii de frontieră ar fi fost în cârdășie cu „contrabandiștii” și ar fi facilitat desfășurarea acestor activități ilegale în zona de frontieră. „Nu excludem că informațiile apărute în public au fost prezentate de către persoane care anterior au organizat și desfășurat activități ilegale în zona de frontieră și care, la moment, sunt deranjate de acțiunile întreprinse de către Poliția de Frontieră, pe dimensiunea contracarării criminalității transfrontaliere în zona de nord a țării”.

„În pofida oricăror insinuări, reiterăm că acțiunile polițiștilor de frontieră, inclusiv a celor cu funcții de conducere în cadrul instituției nu se realizează în baza indicațiilor, ci doar în baza cadrului legislativ, care reglementează activitatea de serviciu pentru asigurarea securității frontierei de stat. La fel, Poliția de Frontieră se adresează către cetățenii care dispun de informații despre pretinse ilegalități, să ne sesizeze pe noi sau instituțiile competente pentru luarea deciziilor legale ce se impun”, conchide Poliția de Frontieră.

Este de menționat că acest comunicat de presă nu este clar la ce incident se referă anume Poliția de Frontieră. În același timp, împușcăturile de la Varnița și Corjova ar fi avut loc pe data de 23 decembrie curent. De atunci, presa așteaptă o reacție anume pe marginea acestei situații. În cazul în care nu există o legătură dintre cele două, această știre urmează să fie actualizată.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 07:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
05 Nov. 2026, 07:53 // Slider //  Ursu Ana

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, avertizează cetățenii să fie atenți la eventuale tentative de escrocherie legate de acordarea compensațiilor la energie. Plugaru a precizat la o emisiune de la Europa Liberă că există riscul ca persoane rău intenționate să se dea drept reprezentanți ai autorităților și să solicite date bancare sau informații personale prin telefon și linkuri false.

Ministra a explicat că principala îngrijorare nu ține atât de posibile atacuri asupra sistemului informatic de acordare a compensațiilor, cât de metodele prin care escrocii ar putea încerca să obțină datele beneficiarilor.

Natalia Plugaru spune că cetățenii ar putea primi apeluri în care li se comunică fie că nu sunt eligibili pentru compensații și trebuie să ofere un cont bancar, fie că au fost acceptați în program, dar trebuie să transmită datele bancare pentru a primi banii.

O altă metodă ar putea fi transmiterea unor linkuri false, prin care oamenii sunt îndemnați să acceseze pagini pentru a-și verifica sau completa cererile. În realitate, acestea ar putea permite escrocilor să extragă date din telefoanele victimelor.

„Mai degrabă la astfel de situații ne așteptăm”, a subliniat ministra.

Oficiala îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să nu ofere date bancare sau informații personale unor persoane necunoscute care îi contactează telefonic și să nu acceseze linkuri suspecte primite în legătură cu dosarele de compensații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!