Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Mai puține cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor. Câți sunt vaccinați cu ambele doze

29 Dec. 2021, 11:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Dec. 2021, 11:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministerul Sănătății informează că, în perioada 20-26 decembrie curent au fost înregistrate 2 326 de cazuri de COVID-19, dintre care 1 034 în regiunea transnistreană. În ultimele șapte zile, incidența a constituit 62 cazuri la 100 mii de oameni, înregistrând o scădere cu peste 8% în comparație cu săptămâna precedentă și cu circa 49% comparativ cu luna trecută.

Totodată, în săptămâna respectivă, 20 – 26 decembrie, în regiunea transnistreană, unde s-au atestat 217 cazuri la 100 mii de locuitori a fost înregistrat cod portocaliu. În șase teritorii unde incidența era de până la 89 cazuri la 100 mii de oameni a fost stabilit cod galben, iar în 30 teritorii unde incidență era sub 50 cazuri la 100 mii de oameni – cod verde.

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor s-a redus cu peste 7%, de la 268 de cazuri la 249. Totodată, 11 femei gravide au fost testate pozitiv cu noul tip de virus în perioada menționată.

De asemenea, în perioada 20 – 26 decembrie, au fost notificate 120 de decese. Mortalitatea a fost de 3,2 decese la 100 mii de oameni, înregistrând o scădere de 4% comparativ cu săptămâna precedentă.

Menționăm că, în 23 de instituții medico-sanitare publice sunt organizate secții cu paturi pentru pacienții cu COVID-19. Numărul acestor paturi s-a redus cu peste 7% comparativ cu săptămâna trecută. La fel, numărul paturilor desfășurate în secțiile de terapie intensivă s-a micșorat cu circa 4% față de săptămâna anterioară.

Media pacienților spitalizați, pentru ultimele șapte zile, a constituit 871 de persoane, cu peste 11% mai puțin față de săptămâna trecută și cu aproape 43% mai puțin comparativ cu luna precedentă.

În prezent, rata spitalizării este de 18 la 100 mii de locuitori. Totodată, media numărului de pacienți spitalizați cu forme grave în secțiile Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a fost de 135 de oameni, înregistrând o scădere de circa 2% comparativ cu săptămâna trecută și o reducere de aproape 22% față de aceeași perioadă a lunii trecute.

Procesul de vaccinare împotriva COVID-19

În perioada 20-26 decembrie curent, au fost imunizate 35 223 de persoane, cu peste 2% mai mult față de aceeași perioadă a săptămânii trecute și cu aproximativ 50% comparativ cu luna precedentă. Până pe 26 decembrie curent, doza booster a fost administrată la 59 927 de oameni.

Mai mult, ultimele date actualizate arată un număr total de 4 522 de copii vaccinați împotriva COVID-19 cu o doză și 3 387 de minori care au încheiat schema completă de vaccinare. Astfel, rata națională de vaccinare împotriva COVID-19 cu o doză este de aproape 30%, iar cu schemă completă – de peste 28%.

Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistrează în mun. Chișinău – 42% și Soroca – 32%. Cea mai redusă acoperire se atestă în UTA Găgăuzia – 17%, Sîngerei și Leova – 19%.

De menționat că, vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri pandemia.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!