Protestele au fost declanșate de furia populației față de creșterea prețurilor la combustibil. Dar ele s-au intensificat în ceva mai semnificativ și mai inflamabil: nemulțumirea larg răspândită față de guvernul autoritar sufocant și de corupția endemică ce a dus la concentrarea bogăției în mâinile unei elite politice și economice mici.

Salariul mediu în Kazahstan este echivalentul a 570 de dolari pe lună, conform statisticilor guvernamentale, deși mulți oameni câștigă mult mai puțin.

Pe măsură ce protestele s-au intensificat, cererile manifestanților și-au extins sfera de aplicare, de la prețuri mai mici la combustibil, la o liberalizare politică mai mare. Printre solicitări se numără și alegerea directă a liderilor regionali din Kazahstan, și renunțarea la sistemul actual de numiri prezidențiale.

Pe scurt, ei cer înlăturarea forțelor politice care au condus țara fără o opoziție substanțială de când și-a obținut independența față de Uniunea Sovietică în 1991.

Parașutiștii ruși au ajuns deja în Kazahstan

Președintele Tokaev a impus stare de urgență la nivel național. Într-un discurs televizat difuzat joi dimineața, el a spus că a cerut ajutor de la OTSC – o alianță militară formată din Rusia și cinci foste state sovietice – pentru a ajuta la „stabilizarea” țării.

Președintele OTSC, premierul armean Nikol Pașinian, a confirmat pe Facebook că alianța va trimite forțe de menținere a păcii „pentru o perioadă limitată de timp”. Paraşutiştii ruşi au sosit deja în Kazahstan în cadrul unei misiuni de „menţinere a păcii” conduse de Rusia. Nu este clar câte trupe va trimite OTCS sau cât timp vor rămâne în ţară.

Deputatul rus Leonid Kalaşnikov a declarat pentru Interfax că trupele vor rămâne „atâta timp cât preşedintele Kazahstanului va crede că este necesar”, precizând însă că se vor implica în principal în protejarea „infrastructurii” din ţară. Preşedintele Kîrgîzstanului, Sadîr Japarov a discutat miercuri seară despre situaţia din Kazahstan cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu liderul kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, precum şi cu premierul armean, Nikol Paşinian, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul administraţiei prezidenţiale kîrgîze.

De ce se teme Putin?

În acest moment, oricine urmărește evoluția regimurilor autocrate cu accente dictatoriale din spațiul post-sovietic, trăiește un sentiment de șoc, deoarece regimul lui Nursultan Nazarbaev era considerat până ieri un regim model de consolidare și mimare a tranziției de putere în sistemul politic și instituțional. La acest moment a devenit cât se poate de clar că modelul autoritarist kazah de tranziție a puterii nu mai funcționează, ceea ce cu siguranță provoacă multă insomnie atât la Kremlin, cât și în Palatul Republicii din Minsk, în special având în vedere că atât Putin, cât și dictatorul belarus Lukașenko s-au condus până în prezent de modelul kazah pentru a mima tranziții de putere ce le-ar permite controlul asupra sistemelor politice pe care le conduc.

Revoltele din Kazahstan nu cad bine pentru planurile lui Putin pentru Ucrainei și pentru apropiatele negocieri pe probleme de securitate din 9-20 ianuarie, de la Geneva cu SUA și de pe 12 ianuarie cu NATO, din moment ce în următoarele săptămâni Kazahstanul ar putea să fie aruncat într-un conflict civil armat similar cu Euro-maidanul ucrainean din 2013-2014. Putin și Lukașenko se tem ca nu cumva evenimentele din Kazahstan să influențeze asupra stării de spirit a populației din Rusia și Belarus.

Ultimele proteste contează pentru că țara a fost privită până acum ca un pilon al stabilității politice și economice într-o regiune instabilă, chiar dacă acea stabilitate a venit cu prețul unui guvern represiv care înăbușă disidența.

Protestele sunt, de asemenea, semnificative, deoarece Kazahstanul a fost aliat al Rusiei, al cărei președinte, Vladimir Putin, consideră țara – o dublură a Moscovei în ceea ce privește sistemele sale economice și politice – ca parte a sferei de influență a Rusiei.

Pentru Kremlin, evenimentele reprezintă o altă posibilă provocare la adresa puterii autocratice într-o țară vecină. Aceasta este a treia revoltă împotriva unui regim autoritar, aliat al Kremlinului, după protestele pro-democrație din Ucraina în 2014 și din Belarus în 2020 . Haosul amenință să submineze influența Moscovei în regiune într-un moment în care Rusia încearcă să-și afirme puterea economică și geopolitică în țări precum Ucraina și Belarus, scrie New York Times.

Țările din fosta Uniune Sovietică urmăresc, de asemenea, protestele îndeaproape, iar evenimentele din Kazahstan ar putea contribui la energizarea forțelor de opoziție din alte părți.

Kazahstanul contează și pentru Statele Unite, deoarece a devenit o țară semnificativă pentru preocupările energetice americane, Exxon Mobil și Chevron investind zeci de miliarde de dolari în vestul Kazahstanului, regiunea în care au început tulburările luna aceasta.

Deși are legături strânse cu Moscova, guvernele kazahe consecutive au menținut, de asemenea, legături strânse cu Statele Unite, investițiile petroliere fiind văzute ca o contrapondere a influenței Rusiei. Guvernul Statelor Unite a fost mult timp mai puțin critic la adresa autoritarismului post-sovietic din Kazahstan decât în ​​Rusia și Belarus.