Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ar fi fost prins cu minciuna! Novak Djokovic riscă până la 12 luni de închisoare

11 Ian. 2022, 13:08
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
11 Ian. 2022, 13:08 // Sport //  Realitatea.md

Novak Djokovic riscă în continuare să fie expulzat de la Melbourne, chiar dacă a câștigat în instanță apelul depus împotriva deciziei de anulare a vizei sale. Ministerul pentru Imigrări din Australia a transmis că are toate prerogativele pentru a-i anula din nou viza de călătorie a lui Novak Djokovic. O decizie în acest sens este așteptată în cursul zilei de marți, 11 ianuarie, scrie Digi24.ro

Un avocat specializat în imigrări a anunțat că viza lui Novak Djokovic va fi anulată de către Guvernul Australiei, în ciuda deciziei instanței federale.

Publicația The Age scrie că Novak Djokovic este suspectat că ar fi mințit în formularul completat la intrarea în Australia.

Mai exact, liderul mondial ar fi bifat că nu a călătorit cu 14 zile înainte de sosirea la Melbourne, așa cum se poate observa în formularul de mai jos. Acest lucru ar fi fals: campionul en-titre de la Australian Open s-ar fi aflat la Belgrad în perioada în care a fost testat pozitiv la coronavirus.

Djokovic a petrecut și Crăciunul în țara natală, după care ar fi zburat în Spania, lucru pe care nu l-a menționat în declarația completată la sosirea în Australia.

„E o serioasă ofensă. Oricine completează cu bună știință greșit e pasibil de o pedeapsă civilă pentru fals în declarații și poate sta după gratii până la 12 luni”, se arată în regulile de intrare în Australia.

Rămâne de văzut cum se va încheia „telenovela” participării lui Novak Djokovic la Australian Open.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 20:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 20:30 // Slider //  Ana Panaguța

Comandantul Gărzii Naționale a Ucrainei, generalul Oleksandr Pivnenko, susține că locuința din Petropavlivska Borșciagivka, unde au fost găsiți mai mulți militari, era folosită drept punct temporar de cazare pentru soldații mobilizați. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației UNIAN, direct de la fața locului, în contextul scandalului izbucnit în jurul condițiilor în care erau ținuți militarii.

Potrivit lui Pivnenko, în clădire ajungeau militarii mobilizați, care treceau prin procedurile de înregistrare și verificare, după care erau trimiși la un centru de instruire. Generalul a precizat că unitatea „Hartiia” nu are nicio legătură cu acest caz.

Comandantul a declarat că patru militari care aveau nevoie de îngrijiri medicale și care ar fi părăsit neautorizat unitatea militară au fost transferați la centrul medical al Gărzii Naționale, unde primesc asistență. În același timp, el a afirmat că a văzut în încăpere alți 18 militari, despre care susține că se aflau în stare bună, aveau posibilitatea să vorbească la telefon cu rudele și nu erau constrânși să rămână acolo.

Pivnenko a anunțat că supraveghează personal ancheta de serviciu. Vor fi audiați comandantul și medicii care se află permanent la obiectiv, iar dacă vor fi confirmate abateri din partea militarilor Gărzii Naționale, cei vinovați vor fi sancționați. Generalul a precizat că va lua personal deciziile în acest caz.

Totodată, acesta a recunoscut că locul de cazare trebuie schimbat de urgență, deoarece există riscul ca obiectivul să fie lovit de o rachetă rusească. El a explicat că telefoanele militarilor au fost confiscate din motive de securitate, întrucât numărul mare de dispozitive ar putea dezvălui locația obiectivului.

La final, comandantul le-a cerut oamenilor să nu escaladeze situația, să nu spargă ușile și să nu încerce să pătrundă cu forța pe teritoriul obiectivului militar.

Alertă în apropiere de Kiev: Aproximativ 40 de persoane, ținute cu forța într-un subsol. Un om ar fi murit

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!