Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Ceban încă nu „și-a pornit MAN-ul”. Primarul încearcă să dezmintă o informație apărută în spațiul public

11 Ian. 2022, 18:01
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
11 Ian. 2022, 18:01 // Politica //  Realitatea.md

Primarul Capitalei, Ion Ceban, neagă faptul că și-a lansat Mișcarea Alternativa Națională (MAN), după ce astăzi, 11 ianuarie a apărut o pagină pe Facebook dedicată acestei inițiative a sa, precizând că „atunci când o va face va anunța opinia publică”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ceban afirmă că „ceea ce a apărut în spațiul public este o dezinformare”.

„Rog să fie dezmințite informațiile apărute în spațiul public precum că aș fi creat o pagină pe Facebook a Mișcării Alternativa Națională. Este intenționat făcut acest lucru de oamenii care mă atacă. Singuri ați creat, singuri distribuiți și criticați. Pagina apărută astăzi este fake. Atunci când voi decide să fie făcute publice anumite informații sau acțiuni, vă voi anunța”, a scris Ceban pe pagina lui de Facebook.

Precizăm că, astăzi, pe Facebook a apărut o pagină dedicată Mișcării Alternativa Națională, care inițial avea 20 de urmăritori, iar ulterior a acumulat peste 30 de persoane.

 

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 13:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
04 Nov. 2026, 13:56 // Slider //  Victoria Laur

Datele moldovenilor au fost furate din „țări exotice”, afirmă șeful Comisiei securitate din Parlament, urmare a audierilor privind atacul cibernetic masiv din luna octombrie. Atunci, datele a 750.000 de moldoveni au fost furate de hackeri.

Lilian Carp a explicat că în perioada când s-a comis atacul, timp de 4 zile au fost peste 6 milioane de accesări ale sistemelor guvernamentale, pe când zilnic media oscilează între 20.000 și 40.000.

Deoarece baza de date sustrasă din sistemele guvernamentale ale Moldovei nu a ajuns încă să fie vândută pe darknet, iar nici o grupare de hackeri nu și-a asumat acțiunea, autoritățile au ajuns să bănuiască că anumiți actori statali din alte țări ar sta în spatele atacului cibernetic, a mai dezvăluit Lilian Carp.

Procurorii au pornit o cauză penală în urma atacului cibernetic. Ancheta este abia la început, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu poate spune, deocamdată, ce instituții au fost vizate și de unde a fost lansat atacul, a declarat presei Victor Furtună.

Nici șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, nu a dezvăluit alte detalii ale anchetei, precizând că investigația este în desfășurare.