Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Igor Boțan: Probabilitatea invaziei Rusiei în Ucraina nu este egală cu zero, ea există, nu trebuie ignorată

24 Ian. 2022, 16:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Ian. 2022, 16:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Probabilitatea invaziei Rusiei în Ucraina nu este egală cu zero, ea există, nu trebuie ignorată și situația poate degrada la nivel euroatlantic. Există interesul Rusiei în spațiul post-sovietic, pe cape Putin vrea să-l controleze sau chiar vrea să-l supună, a menționat Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, la dezbaterea publică la tema „Ucraina ca scop final sau ca punct de pornire? Locul rezervat Moldovei”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Acest interes al Rusiei îl înțelegem, pentru că Rusia a intrat în război cu Georgia în 2008. Rusia s-a aventurat în 2014 în anexarea Crimeii și în incitarea războiului din Donbas. Deci, sunt lucruri foarte clare. Când pentru prima dată am înțeles noi că Rusia luptă și va lupta pentru spațiul post-sovietic? În 2008, în 2013, atunci când urma să aibă loc Summiit-ul de la Vilnius privind semnarea acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană a statelor post-sovietice. Era vorba de Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Armenia. Imediat au urmat sancțiuni împotriva Republicii Moldova, Putin încearcă să-l convingă pe președintele Armeniei Sarkisean să nu semneze acest acord de asociere și mesajul este foarte clar: am înarmat Azerbaidjanul, i-am oferit suficient armament de 1 miliard de dolari”, a detaliat Igor Boțan.

Expertul permanent al proiectului a spus că răspunsul Occidentului în această situație este pe trei paliere.

„Statele Unite, la întâlnirea de la Geneva, i-au răspuns Federației Ruse foarte clar, că cerințele acesteia nu pot fi acceptate și a explicat motivele. A avut loc întâlnirea ulterior la Bruxelles, în cadrul NATO, unde reprezentanții NATO i-au răspuns Rusiei în aceeași manieră și a avut loc întâlnirea de la Viena, în cadrul OSCE, unde răspunsul a fost practic același. Deci, Federația Rusă a recunoscut că lucrurile nu au evoluat foarte mult și a venit cu acea cerință ca răspunsul la cele două proiecte de tratat, propuse Statelor Unite și NATO, să îl primească în scris, după care Rusia va lua măsuri. Ce fel de măsuri, am văzut – răspuns evaziv, poate e vorba de amplasarea armamentului în America Latină, deci lucrurile au intrat pe o pistă fără un conținut foarte clar. Ceea ce vedem cu toții este că părțile se angajează într-un proces de dialog și discuții, iar în această perioadă situația în jurul Ucrainei, care este ținta principală, se agravează și mai mult -manevre militare în Belarus, manevre la hotarele Ucrainei, dislocarea trupelor din Orientul Îndepărtat în preajma Ucrainei. Deci, escaladarea acestui conflict și creșterea tensiunilor le avem pe față. În situația în care se află Rusia, ea nu se poate aventura la lucruri foarte globale. Din punct de vedere al resurselor umane, al forței economice, a potențialului tehnologic, Rusia nu cred că se poate aventura într-o conflagrație care depășește spațiul post-sovietic. Rusia joacă tare în ceea ce privește introducerea strâmbelor între aliații din cadrul NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite și aici joacă foarte puternic. Acum, dacă Occidentul spune nu, eu nu exclud că Rusia se poate aventura în Ucraina, iar aventurarea Rusiei în Ucraina ar însemna implicarea Occidentului în ajutorarea Ucrainei, acest moment poate introduce disensiune între liderii europeni”, a subliniat Igor Boțan.

Potrivit expertului, criza de securitate are mai multe dimensiuni, iar una dintre ele este criza energetică, care a lovit Republica Moldova foarte dur. „Criza energetică este, până la o anumită limită, una artificială, creată cu bună știință, deliberat.

În opinia lui Igor Boțan, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova trebuie să decidă în această situație dacă libertatea, independența într-adevăr valorează pentru ei.

„Toată această criză este inspirată cu scopul de a exporta destabilizare în spațiul ex-sovietic. Acest lucru trebuie să convingă, potrivit strategilor ruși, ca Occidentul, Uniunea Europeană, Statele Unite și NATO să lase baltă acest teritoriu. O implicare militară directă din partea Rusiei ar fi o nebunie, pentru că va exista rezistență. Dar destabilizarea internă, aducerea la guvernare a unor forțe pro-rusești, care, chipurile ulterior, vor prelua puterea și vor contribui la consolidarea fie a spațiului CSI, fie al Uniunii Economice Euroasiatice, asta este ceea de ce are nevoie Federația Rusă. Cetățenii trebuie să vadă, dacă se întâmplă acest scenariu, dacă Rusia reușește să convingă Statele Unite, Europa, să lase baltă acest teritoriu, pentru ca ea să-l reasimileze, cetățenii trebuie să-și imagineze ce se poate întâmpla. Vor cetățenii Republicii Moldova ca să aibă aici, în Republica Moldova, un regim similar cu cel din Belarus, Kazahstan, Federația Rusă, care pe bandă rulantă, pur și simplu anihilează toate drepturile cetățenești în folosul unei elite, care este oligarhică, profund coruptă și care controlează acest spațiu?”, a spus Igor Boțan.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!