Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Igor Grosu cu arțag la adresa lui Chicu: „Un bănuț n-a dat la oameni. I-a trimis acasă și le-a spus că stea închiși”

08 Feb. 2022, 16:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Feb. 2022, 16:31 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Parlamentului Igor Grosu comentează datele ultimului sondaj realizat de CBS-AXA, care scoate la iveală o nemulțumire în creștere a oamenilor la adresa guvernării. Grosu spune că acceptă realitatea, iar majorarea prețului de import a gazului și, în consecință majorarea prețului tuturor produselor este o consecință a inflației de pe plan mondial. Mai mult, Grosu spune că în comparație cu Guvernul condus de fostul premier Chicu, actualul Cabinet de miniștri nu lasă cetățenii singuri față în față cu povara greutăților.

Președintele Parlamentului pasează responsabilitatea crizei energetice cu care ne confruntăm către Moldovagaz și spune că entitatea nu-și onorează obligațiile pentru a asigura cetățenii cu gaze naturale.

„Moldovagaz este compania Gazprom-ului și, în opinia mea, deget de deget nu bate pentru a deveni mai vocală și împreună cu compania-mamă să găsească o soluție pentru perioada complicată în care ne aflăm. Tabăra comunisto-socialistă este ipocrită și fățarnică. Pentru că reprezentantul lor de la Moldovagaz și pe timpul guvernării lor a fost modificată modalitatea de livrare, inclusiv clauza cu plata la data de 20”, a spus Igor Grosu în timpul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

De asemenea, Grosu spune că prețul mare de achiziție a gazului ar fi determinat atât de realitățile de pe piața internațională, cât și de vectorul european promovat de guvernarea de la Chișinău.

„Guvernarea PAS este de altă orientare, de orientare pro-europeană, nu suntem pe aceeași lungime de undă cu cei care ne furnizează gazele. Bineînțeles că noi vom încerca să renegociem acest contract, vom depune tot efortul și pe platforma interguvernamentală moldo-ruse, care-și va relua activitatea în luna martie”, a mai spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului spune că guvernarea a venit cu un pachet record de compensații. 2,6 miliarde de lei fiind alocate din bugetul de stat pentru a-i ajuta pe cetățeni să facă față creșterii tarifelor. Grosu n-a ezitat să compare acțiunile actualului Guvern cu cele ale Executivului Chicu.

„Să ne amintim anul 2020, când a fost declarată starea de urgență și multă lume, pur și simplu, a fost trimisă acasă. S-au închis întreprinderile și instituțiile și Guvernul socialist un bănuț n-a dat pentru oamenii aceștia. Pur și simplu, i-a trimis acasă și le-a spus să stea închiși în case. Dar noi din puținul pe care-l avem, pe unde mai reușim să mai aducem din exterior, mai economisim, am găsit și vom mai găsi bani pentru a ajuta oamenii”, a spus președintele Parlamentului.

În prezent, tariful pentru gazele naturale este de 15,18 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Potrivit unei deciziei ANRE, luată la recomandarea Comisiei Situații Excepționale, noile tarife au intrat în vigoare retroactiv din 1 ianuarie.

 

 

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cetățenii vor putea verifica dacă datele lor personale au fost accesate neautorizat în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din octombrie. Agenția de Guvernare Electronică (AGE) pregătește o funcționalitate care va permite verificarea informațiilor direct în aplicația EVO sau în cabinetul personal de pe portalul evo.gov.md.

Noua opțiune ar urma să fie disponibilă până la 27 noiembrie. Pentru a verifica datele, utilizatorii vor trebui să se autentifice cu semnătura electronică. Astfel, fiecare persoană va putea afla dacă informațiile sale au fost accesate fără autorizare și, după caz, ce date au fost vizate.

Cetățenii care nu folosesc EVO vor putea solicita aceste informații direct de la AGE, printr-o petiție. Cererea poate fi transmisă online, pe platforma edemocratie.gov.md sau la adresa de e-mail petitii@egov.md, cu semnătură electronică. De asemenea, petiția poate fi expediată prin poștă sau depusă personal la sediul instituției, cu semnătură olografă.

AGE precizează că verificările privind datele extrase neautorizat continuă, în colaborare cu Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică. Răspunsurile oferite cetățenilor vor include informațiile confirmate la momentul comunicării și vor putea fi completate pe măsură ce verificările avansează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!