Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

TikTok vrea ca adolescenții să fie în siguranță! Ce nu vei mai vedea pe platformă

09 Feb. 2022, 15:57
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
09 Feb. 2022, 15:57 // Sci-tech //  Realitatea.md

TikTok începe să testeze modalități de a restricționa, în funcție de vârstă, anumite tipuri de conținut din aplicația sa, pe fondul unor eforturi de a îmbunătăți funcțiile de siguranță pentru adolescenți.

Lucrarea este într-o fază incipientă, dar compania spune că scopul este de a proteja utilizatorii mai tineri de conținutul destinat adulților sau de alte videoclipuri potențial neadecvate.

TikTok, ca și alte aplicații de social media, s-a confruntat recent cu un control sporit pentru modul în care gestionează siguranța utilizatorilor, în special pentru copii și adolescenți eri. La o audiere a Congresului din toamna trecută, vicepreședintele companiei pentru politici publice a sugerat că aplicația lucrează la noi modalități „de a vă bucura de conținut bazat pe vârstă”. Acum, compania a mai împărtășit câteva detalii despre cum ar putea arăta.

TikTok vrea ca adolescenții să fie în siguranță pe platformă

TikTok, cunoscut de multă vreme pentru algoritmul său de recomandare ciudat de precis, lucrează la funcții care ar putea clasifica conținutul pe baza „maturității conținutului și zonelor tematice de confort”, potrivit Tracy Elizabeth, responsabilul politicii globale al TikTok.

„Când sistemul este lansat complet, conținutul pe care l-am identificat ca având teme în mod evident mature ar putea fi restricționat pentru adolescenți”, a spus ea în timpul unei întâlniri cu reporterii. „Și pentru conținutul care are mai puține teme mature, membrii comunității noastre vor putea alege zonele de confort sau maturitatea conținutului”.

Elizabeth nu a explicat modul în care compania determină nivelul de maturitate al unui videoclip, spunând că proiectul se află într-o „fază de inovare”. Dar ea a spus că, în cele din urmă, ar putea să semene cu ratingurile folosite pentru film, televiziune și jocuri video.

„Știm că există conținut pentru familie, există conținut pentru adolescenți, există conținut pentru adulți”, a spus ea. „Ceea ce ne-ar plăcea să facem este să spunem că poți alege singur care este categoria cu care te simți cel mai confortabil”.

Ea a adăugat că părinții ar putea controla aceste preferințe pentru copiii lor, prin intermediul setărilor „Family Pairing” de la TikTok.

Separat, TikTok lucrează și la o funcție pentru creatori care să le permită să indice dacă videoclipurile lor sunt destinate adulților sau utilizatorilor mai tineri. Acest lucru ar putea ajuta la informarea recomandărilor TikTok pentru a se asigura că un conținut mai matur rămâne în afara fluxurilor utilizatorilor mai tineri.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!