Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Veste bună! Se anulează obligativitatea prezentării certificatului COVID la intrarea în centrele comerciale

14 Feb. 2022, 19:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Feb. 2022, 19:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) s-a întrunit astăzi, 14 februarie în ședință. În urma evaluării situației epidemiologice actuale au fost aprobate decizii noi, ținând cont de o scădere ușoară, în ultima săptămână, a numărul cazurilor de COVID-19 la nivel național.

Membrii CNESP au decis că, începând cu 16 februarie curent, se va reveni la măsurile de protecție diferențiate, în funcție de pragul de alertă din fiecare localitate, stabilit în baza ratei de incidență, fiind abrogată Hotărârea din 20 ianuarie prin care au fost stabilite măsuri valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, nu va mai fi aplicabilă regula generală privind prezentarea Certificatului COVID-19 la intrarea în spațiile comerciale sau de deservire, acesta urmând a fi necesar – în funcție de pragul de alertă – numai pentru accesarea anumitor locații specifice precum unitățile de alimentație publică, cele care găzduiesc evenimente private sau sportive, instituții de cultură sau reuniuni științifice. (Lista completă poate fi accesată în anexa nr. 2 a Hotărârii nr. 62 a CNESP din 22.09.2022, cu modificările ulterioare).

Se va menține însă măsura adoptată la 20 ianuarie 2022 care permite accesul în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament a însoțitorilor copiilor de până la 14 ani și îngrijitorilor persoanelor cu dizabilități accentuate și severe.

În pragurile de alertă verde și galben va fi permisă revenirea la regimul obișnuit de lucru, în vreme ce măsurile privind munca de la distanță, respectiv programul diferențiat, se mențin în pragurile portocaliu și roșu.

În pragul roșu, instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim on-line, cu excepția orelor practice care implică utilizarea de echipamente tehnice/laboratoare, dar nu mai mult de 10% din activitățile didactice per program de studiu. Având în vedere specificul domeniului, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va activa în regim mixt.

Sistarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive) rămâne în vigoare doar în pragul de alertă roșu. Totodată, rămân sistate în codul roșu activitățile din zonele de agrement și parcurile de distracție, precum și conferințele și întrunirile științifice în format fizic.

În schimb, unitățile de alimentație publică vor putea reveni la orarul obișnuit de lucru, cu respectarea limitelor de persoane stabilite în anexa menționată, indiferent de pragul de alertă.

În vederea revenirii la măsurile de sănătate publică diferențiate, conform cadrului predictibil adoptat anul trecut, Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, în termen de 24 de ore de la intrarea în vigoare a Hotărârii, se vor convoca și vor institui măsurile de sănătate publică pentru fiecare localitate a unității administrativ-teritoriale din gestiune, în corespundere cu pragul de alertă stabilit de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică la data de 14 februarie 2022.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!