Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Tănase: Moldova ar putea renunța la statutul de țară neutră și la formatul de negocieri 5+2 în conflictul transnistrean

23 Feb. 2022, 21:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Feb. 2022, 21:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Instabilitatea de securitatea în Zona Mării Negre și conflictul din estul Ucrainei ar putea ajunge și în preajma granițelor Republicii Moldova. În acest context, autoritățile de la Chișinău ar putea renunța la statutul de neutralitate, consideră fostul Președinte al CC Alexandru Tănase, opinie exprimată în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

„Aș începe cu faptul că zona Mării Negre a fost mereu o zonă a turbulențelor grație politicilor care au fost promovate de secole de Federația Rusă, care mereu a încercat să trateze Marea Neagră ca pe un lac rusesc. Cât ține de Republica Moldova, trebuie să ținem cont de un detaliu care se discută mai puțin și în mod special este vorba despre acea clauză din Constituție privind neutralitatea. Vreau să menționez că această clauză nu este o valoare constituțională, este o chestiune de conjunctură, o chestiune circumstanțială, care operează exclusiv în perioade de liniște și în perioade de pace, dar în cazul în care Moldova s-ar confrunta cu o agresiune militară din exterior sau oricare alt pericol, care ar pune în discuții însăși existența statului RM: independența, suveranitatea, regimul politic, etc. această clauză nu mai operează. Există o hotărâre a CC din 2017 potrivit căreia în caz de amenințare a valorilor constituționale, această clauză privind neutralitatea permanentă nu mai operează, or guvernul nu doar că are dreptul, dar chiar și este obligat să întreprindă toate măsurile să încheie orice alianță politică, militară sau de alt gen pentru a salva existența statului pentru a salva acele valori constituționale, care beneficiază de clauza de eternitate și anume independența, regimul politic, drepturile omului, statul de drept etc”, a declarat fostul judecător constituțional.

De asemenea, în contextul situației create, Alexandru Tănase consideră că Moldova trebuie să-și concentreze eforturile pe căutarea unor aliați, a unor alianțe politice inclusiv militare, care ar ajuta țara și ar fi concordanță cu clauzele constituționale.

O altă opinie exprimată de fostul judecător CC, Alexandru Tănase este că acum Moldova ar avea oportunitatea de a ieși din formatul de negocieri 5+2 al conflictului transnistrean, format care acum nu mai corespunde realităților.

„Orice criză este și o oportunitate. Eu cred că acum, când toată lumea și-a scos măștile de pe față, este absolut evident ce înseamnă formatul 5+2, este absolut evident care este scopul și rațiunea prezenței Federației Ruse în acest mecanism și este o oportunitate excepțională a autorităților de a folosi această ocazie pentru a renunța la acest format 5+2, pentru a exclude Rusia în calitate de stat agresor din acest proces și de a renunța la acel rol de garant și pacificator și în general este o situație oportună care nu se știe când vom mai avea în istorie așa ocazie de a discuta cu vecinul nostru Ucraina și a decide împreună care ar fi soluția cea mai potrivită, soluția finală pentru criza transnistreană”, a punctat Alexandru Tănase.

Reamintim că luni, 21 februarie, Federația Rusă a recunoscut independența regiunilor Lugansk și Donețk din Ucraina și a decis intrarea trupelor sale în aceste republici separatiste sub pretextul de pacificatori. Acest fapt a determinat pe președintele Ucrainei Vladimir Zelenski să declare stare de urgență timp de 30 de zile și să mobilizeze rezerviștii. Totodată, UE și SUA au pus în aplicare un șir de sancțiuni contra Rusiei.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 19:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 19:20 // Slider //  Valentina Buza

Inginerii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au construit un robot extrem de subțire, care se deplasează prin apă folosind celule musculare vii activate cu ajutorul luminii. Dispozitivul are un corp flexibil și două înotătoare, iar cercetătorii îi pot controla direcția prin iluminarea separată a acestora.

Experimentul, descris în Advanced Functional Materials, demonstrează că țesutul muscular crescut în laborator poate genera suficientă forță pentru a pune în mișcare un robot de dimensiuni foarte mici. Tehnologia ar putea fi folosită în viitor pentru explorarea mediilor acvatice fragile, unde echipamentele rigide riscă să provoace daune.

Robotul dezvoltat de echipa MIT are o structură flexibilă din gel, aproximativ cât un baton de gumă de mestecat. Corpul său este prevăzut cu două înotătoare, fiecare acoperită cu un strat de celule musculare mai subțire decât un fir de păr uman.

Celulele au fost modificate genetic pentru a se contracta atunci când sunt expuse la lumină. Prin activarea lor, cercetătorii pot pune în mișcare înotătoarele, care împing apa și propulsează dispozitivul înainte.

Iluminarea separată a celor două părți permite și schimbarea direcției. Dacă lumina este îndreptată către o singură înotătoare, aceasta se mișcă independent de cealaltă. Atunci când ambele sunt activate, robotul poate înota folosindu-le simultan.

În cadrul experimentelor, echipa a demonstrat că dispozitivul se poate deplasa și poate vira într-un labirint subacvatic simplu. La viteza maximă, robotul parcurge aproximativ de patru ori lungimea propriului corp într-un minut. Ritmul este lent în comparație cu cel al unui înotător de performanță, dar arată că un strat foarte subțire de țesut muscular poate asigura propulsia necesară deplasării prin apă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La ce ar putea fi folosiți roboții care înoată cu mușchi vii

După optimizarea structurii, cercetătorii au montat țesutul muscular pe cele două înotătoare ale robotului și l-au testat într-un vas Petri umplut cu apă. O sursă de lumină deplasată manual a permis activarea selectivă a mușchilor și ghidarea dispozitivului printre obstacole.

Deocamdată, viteza redusă reprezintă una dintre limitele proiectului. Echipa intenționează să modifice forma corpului pentru a obține o deplasare mai rapidă. Experimentul urmărește în primul rând să demonstreze că un robot bidimensional, foarte subțire, poate înota folosind exclusiv contracțiile unui strat de țesut muscular viu.

Pe termen lung, astfel de dispozitive ar putea fi adaptate pentru monitorizarea mediilor acvatice sau pentru explorarea unor locuri în care echipamentele convenționale ar putea afecta organismele și structurile fragile. Țesuturile vii răspund la stimuli și au capacități de regenerare care ar putea deveni utile în dezvoltarea unor noi sisteme robotice, deși aplicarea practică a acestor proprietăți necesită cercetări suplimentare.