Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

DOC Vacanță la examinarea cauzelor civile, penale și contencios pe perioada stării de urgență. Litvinenco explică de ce

03 Mart. 2022, 09:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Mart. 2022, 09:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe perioada stării de urgență au fost suspendate activitățile judiciare de examinare a cauzelor civile, penale și de contencios administrativ, precum și alte proceduri judiciare și procesual penale, cu excepția celor care, prin natura lor, prezintă riscuri iminente de prejudiciere a interesului public sau al cetățenilor, și, respectiv, nu pot fi amânate. O asemenea decizie a fost luată ieri, 2 martie de către Comisia Situații Excepționale (CSE).

De asemenea, au fost suspendate și unele proceduri de executare, care sunt o măsură derivată din efectul suspendării activităților judiciare, întrucât activitatea de executare a hotărârilor judecătorești nu poate fi desfășurată în afara controlului judiciar de legalitate, anunță ministrul Justiției Sergiu Litvinenco.

„Decizia respectivă a fost adoptată pornind de la ipoteza că funcționalitatea justiției în cadrul unui regim constituțional special cum este starea de urgență, în care se autorizează restrângeri provizorii a unor drepturi și libertăți, poate fi menținută doar în măsura în care este justificată de ponderea interesului public în raport cu obiectivele stării de urgență. Or, justiția nu poate funcționa în calitate de justiție veritabilă decât în afara oricăror restrângeri și presiuni, indiferent de natura lor. Anume din această cauză a fost nevoie de limitarea activității instanțelor pentru o perioadă de până la data la care aparențele de bună funcționalitate nu vor fi restabilite. În plus, așa cum s-a menționat în cadrul ședinței comisiei de ieri,  au fost semnalate și unele tentative de adoptare a unor decizii dubioase și periculoase pentru securitatea statului”, anunță Litvinenco.

Măsurile luate, dar și perioada de aplicare a acestora vor putea fi revizuite/reevaluate în funcție de evoluția situației care a determinat declararea de către Parlament a stării de urgență.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!