Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Prețul gazului natural a explodat! Se tranzacționează cu 3000 USD pentru mia de metri cubi

07 Mart. 2022, 10:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
07 Mart. 2022, 10:45 // Economie //  Realitatea.md

Prețul gazului se tranzacționa la 3000 USD pentru mia de metri cubi la bursa londoneză ICE în dimineața zilei de 7 martie.

La hub-ul TTF prețul metanului cu livrarea pentru luna aprilie se cifra la 2366,8 USD pentru mia de metri cubi. Cotațiile au crescut cu 600 USD în doar o oră. Astfel, prețul maxim a constituit 3009,3 USD pentru mia de metri cubi, cu 38,7% mai mare față de cotația de vineri 3 martie când metanul a costat 2170,2 USD.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prețul ridicat la gazele naturale va avea impact și pentru Republica Moldova, în condițiile în care pe perioada de iarnă 30% din cost este prețul spot, iar 70% prețul petrolului. Or, în prezent asistăm și scumpirea aurului negru care a ajuns la 140 USD pentru un baril.

La 1 martie, Molodvagaz a anunțat că prețul de achiziție calculat preventiv al gazelor naturale, furnizate de SAP „Gazprom” către SA „Moldovagaz”, va constitui, în luna martie 2022, 547,26 dolari SUA pentru mia de metri cubi cu 16 dolari mai puțin față de prețul din februarie.

În data de 28 ianuarie, ANRE a aprobat tarifele la gazele naturale livrate populației. Reglementatorul a majorat tarifele cu 37%, la 15,18 lei metrul cub pentru populație.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!