Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Decizie neașteptată! După ce a încercat să explice de ce rămâne în Rusia, Deutsche Bank a făcut anunțul

12 Mart. 2022, 13:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Mart. 2022, 13:47 // În Lume //  Realitatea.md

Cea mai mare bancă din Germania, Deutsche Bank, care a fost intens criticată de investitori și politicieni pentru legăturile sale permanente cu Rusia, face o mișcare surprinzătoare și anunță că se retrage din Rusia, scrie Reuters.

Deutsche Bank se alătură astfel marilor bănci americane Goldman Sachs și JPMorgan Chase, care au anunţat joi că sunt în proces de renunţare la activităţile din Rusia, adăugându-se listei lungi de companii multinaţionale care se distanţează de această ţară vizată de sancţiuni internaţionale severe.

Deutsche a rezistat presiunii de a rupe legăturile cu Rusia, argumentând că trebuie să sprijine firmele multinaționale care desfășoară afaceri acolo. Dar vineri seara la Frankfurt, banca și-a schimbat strategia.

„Suntem pe cale să ne reducem activităţile restante în conformitate cu cerinţele legale şi de reglementare”, a anunţat vineri seară Deutsche Bank, la două săptămâni după invadarea Ucrainei de către armata rusă.

„În paralel, ne ajutăm clienţii internaţionali care nu sunt ruşi să îşi reducă activităţile în ţară. Nu mai facem afaceri noi în Rusia”, a adăugat Deutsche Bank, care a precizat că „şi-a redus substanţial angajamentul şi prezenţa în Rusia din 2014”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Grupul german a explicat săptămâna aceasta că expunerile sale directe în Rusia sunt „foarte limitate”.

Cu o zi înainte, directorul executiv al Deutsche Bank, Christian Sewing, a explicat de ce banca nu se retrage din Rusia. „Răspunsul este că asta ar fi împotriva valorilor noastre. Avem clienți care nu pot părăsi Rusia peste noapte”, a spus Christian Sewing.

Deutsche Bank a evaluat expunerea brută la credit la 1,4 miliarde de euro, adică aproximativ 0,3% din portofoliul total de credite, expunerea netă fiind în valoare de 600 de milioane de euro.

Grupul german are, de asemenea, un centru tehnologic important în Rusia, în care sunt angajaţi 1.500 de specialişti în informatică, care lucrează în serviciul băncii sale de investiţii.

Riscul operaţional ce decurge din închiderea acestui centru este sub control şi „nu prezintă niciun risc semnificativ” pentru funcţionarea operaţiunilor globale, a declarat Deutsche Bank în această săptămână.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:40 // Societate //  Ana Panaguța

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!