Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Gata cu imunitatea totală pentru judecători! Magistrații rămân doar cu imunitate funcțională!

16 Mart. 2022, 12:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Mart. 2022, 12:04 // Actualitate //  Realitatea.md

Judecătorii au rămas fără imunitate generală! Proiectul a fost aprobat în timpul ședinței Cabinetului de Miniștri, după ce anterior deputații au votat pentru modificarea Constituției în acest sens.

De asemenea, Guvernul a modificat astăzi legislația privind sistemul judecătoresc fiind exclus termenul inițial de 5 ani la numirea în funcție a judecătorilor.

„Prin acest proiect de lege se propune excluderea termenului de cinci ani de numire inițială a judecătorilor în funcție. Aceștia vor fi numiți în funcție de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea CSM, până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. O altă modificare se referă la imunitatea magistraților. Se propune ca judecătorii să beneficieze doar de imunitate funcțională și anume, imunitate în caz de urmărire penală doar pentru acțiunile sau inacțiunile efectuate în exercitarea funcțiilor lor”, a explicat secretara de stat a Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul ședinței de Guvern.

Potrivit proiectului, aprobat astăzi de Guvern, a fost modificată și componența Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, acesta va fi format din 12 membri: șase judecători și șase persoane care se bucură de o înaltă reputație profesională și integritate personală, cu experiență în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant.

Potrivit documentului, membrii de drept – președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), ministrul Justiției și procurorul general, vor fi excluși din componența CSM. La fel, va fi extinsă durata mandatului de membru al CSM de la patru la șase ani, dar fără posibilitatea de a deține două mandate.

Documentul prevede și regulamentul de selecție a candidatului la funcția de membru al CSM, care nu vine din rândurile judecătorilor. Astfel, în funcția de membru va putea fi aleasă persoana care întrunește următoarele condiții: are înaltă reputație profesională, are integritate profesională, are experiență de cel puțin șapte ani în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, nu a activat în ultimii doi ani până la momentul depunerii cererii în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătorești, nu este afiliată politic.

Proiectul urmează a fi dezbătut în comisiile parlamentare și ulterior aprobat în plenul Parlamentului.

 

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 07:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
12 Nov. 2026, 07:18 // Slider //  Ursu Ana

Greva generală din Spania, declanșată de nemulțumirile legate de prețurile locuințelor și creșterea costului vieții, s-a soldat cu ciocniri între protestatari și forțele de ordine la Barcelona. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe, iar transportul și serviciile publice au fost grav perturbate. Este prima grevă generală organizată în Spania după 14 ani, relatează BBC.

La Madrid, aproximativ 120 de mii de persoane au participat la manifestații, iar la Barcelona s-au adunat peste 50 de mii de oameni. În capitala Cataloniei, unii protestatari mascați au incendiat coșuri de gunoi, au spart vitrine și au încercat să intre în magazine. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene, iar mai multe persoane au fost arestate.

Protestele au provocat blocaje în trafic și perturbări ale transportului public. De asemenea, potrivit presei spaniole, mai multe agenții imobiliare au fost vizate de atacuri.

Greva a fost convocată de principalele sindicate din Spania, care cer măsuri pentru asigurarea unor locuințe accesibile și reducerea presiunii costului vieții asupra populației. Liderii sindicali au calificat participarea drept masivă și au susținut că acțiunea a beneficiat de un sprijin larg.

Nemulțumirile au fost amplificate de cazul unei femei de 87 de ani, evacuată din apartamentul în care locuise timp de șapte decenii. La scurt timp după evacuare, aceasta a murit la spital. Cazul a devenit un simbol al crizei locuințelor din Spania.

Potrivit datelor portalului imobiliar Idealista, chiria medie pentru un apartament de 50 de metri pătrați în Madrid a ajuns la 1.170 de euro lunar. Suma reprezintă aproape jumătate din salariul mediu brut lunar din țară, estimat la aproximativ 2.460 de euro.

Greva are loc într-un context politic tensionat, înaintea alegerilor parlamentare anticipate programate pentru 29 noiembrie. Premierul socialist Pedro Sánchez a susținut dreptul angajaților de a protesta și de a cere locuințe la prețuri accesibile. În schimb, opoziția conservatoare a acuzat guvernul că încearcă să transforme greva într-un instrument electoral.

Spania nu a mai organizat o grevă generală din 2012, în timpul guvernării conservatorului Mariano Rajoy.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!