Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Oaspeți mari, așteptați luni și marți la Chișinău. Doi șefi de stat vin în vizită la președinta Maia Sandu

18 Mart. 2022, 14:34
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Mart. 2022, 14:34 // Politica //  Realitatea.md

Săptămâna viitoare va începe pentru președinta țării, Maia Sandu, cu mai multe întrevederi, întrucât sunt planificate două vizite ale doi șefi de state, care vor sosi în țara noastră. Anunțul a fost făcut astăzi, 18 martie de către Președinție.

Potrivit Administrației Prezidențiale, luni, 21 martie șefa statului îl va primi în vizită pe președintele Poloniei, Andrzej Duda, iar pe 22 martie – pe președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis.

„Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni la începutul săptămânii viitoare cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, și cu Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. Cei doi șefi de stat sunt așteptați la Chișinău, în vizite de lucru în zilele de 21, respectiv 22 martie. Fiecare dintre întrevederi va fi urmată de o conferință de presă comună”, anunță Președinția.

Precizăm că, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a mai vizitat țara noastră de la preluarea mandatului de șef de stat de către Maia Sandu. Ultima sa vizită a fost la 17 august 2021, când a participat inclusiv la ceremonia dedicată celor 30 de ani de la obținerea independenței.

Referitor la președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, acesta va efectua prima sa vizită în țara noastră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!