Mariupol, orașul simbol al barbariei cu care sunt bombardate localitățile ucrainene, devine pe zi ce trece un cimitir imens. O bombă cade la 10 minute, spun supraviețuitorii, iar de trei zile sunt lupte intense la sol. În aceste condiții, oamenii nu mai au acces în cimitire, așa că-și îngroapă morții în gropi comune, săpate în parcuri, curți sau chiar pe marginea drumului. Supraviețuitorii nici nu mai pot plânge, după o lună de război.
Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!
Înainte de război, Andrei lucra într-una din numeroasele fabrici din Mariupol, oraș industrial esențial pentru Ucraina. Acum, își îngroapă vecinii, unul după altul, în rarele pauze dintre bombardamente.
Andrei: Sper că-i vom putea reînhuma cumva, iar acum îi îngropăm doar temporar. Soldații ne-au zis să punem morții undeva unde este rece. Singurele locuri suficient de reci sunt subsolurile, dar în subsoluri sunt refugiați oamenii, așa că să pui și morții acolo…îi îngropăm aici.
Nu toți locuitorii mor din cauza bombelor, rachetelor sau a gloanțele. Mulți se sting de foame, de frig sau pentru că nu mai are cine să le dea o pastilă, să le facă o injecție. Unii nici nu mai știu dacă a mai rămas ceva din casele lor. Mai rău, mult mai rău, nu mai știu nimic de rudele lor, blocate cine știe pe unde în alte cartiere unde nu se poate ajunge din cauza luptelor.
Natalia: Nu pot intra în apartamentul meu. Acum locuiesc într-un magazin, n-am nicio idee ce s-a întâmplat cu casa mea. Fiica mea se află în centrul orașului unde sunt lupte intense, e cu copilașul ei, de un an și șapte luni. Nu știm nimic unii de alții, niciun fel de informație. Totul e distrus, vedeți și dumneavoastră, n-a scăpat neatins niciun apartament. Totul e distrus, nu știu cum vom mai trăi aici.
Andrei: Alaltăieri am îngropat un bărbat de 45 de ani. A suferit un atac cerebral, sau un cheag de sânge – ceva de genul acesta – s-a prăbușit din senin. Tot ce se întâmplă, stresul și emoțiile, condițiile în care trăim – pur și simplu a murit. L-am îngropat alaltăieri. Azi, a murit și mama lui, avea peste 70 de ani. Suferea de inimă și s-a dus. Și vecinul meu a murit, unchiul Valeri. Toți locuiam pe același etaj.
Pentru mulți oameni din Mariupol, altădată un port înfloritor cu 400 de mii de locuitori, viața se duce acum în subteran, singurul loc în care mai au șanse de supraviețuire. Până când, nimeni nu știe…
Irina: Trăim în subsol de 11 zile. Este a 25-a zi de război, le-am numărat cu atenție. Sperăm la mai bine, să trăim ca oamenii… Apartamentul meu este distrus, totul e distrus, unde să plecăm din subsoluri? Gătim pe o plită, încă mai avem niște mâncare și niște lemne. Într-o săptămână, nu vom mai avea nimic, nici mâncare… nici… Ce-o să ne facem?
