Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

Covid-19: Orașul Shanghai, cu 26 de milioane de locuitori, va intra în carantină

28 Mart. 2022, 07:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
28 Mart. 2022, 07:00 // În Lume //  Redacția Realitatea

Centrul financiar chinez Shanghai a anunţat duminică că va închide oraşul în două etape, în vederea efectuării testării locuitorilor pentru Covid-19 pe parcursul unei perioade de nouă zile, după ce a raportat un nou record zilnic pentru infecţii asimptomatice.

Autorităţile au spus că vor împărţi Shanghai-ul în două pentru această testare, folosindu-se ca referinţă râul Huangpu, care trece prin oraş.

Districtele din estul râului şi unele din vestul acestuia vor fi închise pentru testarea locuitorilor între 28 martie şi 1 aprilie. Zonele rămase vor fi închise pentru testarea populaţiei între 1 şi 5 aprilie.

Transportul public, inclusiv serviciile de transport la cerere, în aceste zone vor fi suspendate în perioada carantinei, a declarat guvernul oraşului pe contul său oficial  de pe reţeaua de socializare WeChat, adăugând că vehiculele neaprobate nu vor fi permise pe drumuri, potrivit news.ro

De asemenea, guvernul a mai spus că toate firmele şi fabricile vor suspenda producţia sau vor lucra de la distanţă în timpul carantinei, cu excepţia celor implicaţi în oferirea de servicii publice sau furnizarea de alimente.

 

Sursă foto

„Publicului i se cere să sprijine, să înţeleagă şi să coopereze cu activitatea oraşului de prevenire şi control al epidemiei şi să participe la testare într-o manieră ordonată”, a adăugat guvernul.

Shanghai s-a luptat cu o nouă creştere a cazurilor de Covid-19 de aproape o lună, iar sâmbătă a raportat cel mai mare număr zilnic de cazuri de la retragerea epidemiei iniţiale din China. Oraşul a înregistrat 2.631 de cazuri noi asimptomatice, care au reprezentat aproape 60% din totalul cazurilor asimptomatice noi din China în acea zi, plus 47 de cazuri noi cu simptome.

În timp ce numărul cazurilor din Shanghai rămâne modest în raport cu standardele globale, oraşul cu 26 de milioane de locuitori a devenit un teren de testare pentru strategia ”zero-Covid” a Chinei, care încearcă să pună sub control varianta extrem de infecţioasă Omicron.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorităţile din Shanghai s-au opus anterior unei blocări ample a oraşului pentru a evita destabilizarea economiei sale şi au optat pentru o abordare mai personalizată, care implică monitorizarea cartierelor unul câte unul.

Bursa de Valori din Shanghai a anunţat duminică că va lucra pentru a menţine funcţionarea constantă a pieţelor de capital în această perioadă ”specială” de control al virusului. Va permite, de asemenea, companiilor listate să întârzie depunerea rapoartelor lor trimestriale sau anuale dacă sunt afectate de restricţiile pandemice şi va accelera aprobările de emitere de obligaţiuni pentru companiile afectate de virus, a adăugat acesta.

Peste 14 milioane de locuitori din Shanghai au făcut teste cu antigen, a declarat duminică Comisia Municipală de Sănătate din Shanghai. Dar unii oameni au criticat ciclurile aparent nesfârşite de testare şi despre abordarea fragmentară a încheierii lanţurilor de transmisie, unii spunând că costul zero-Covid a devenit prea mare.

Sursă foto

China a raportat un total de 4.448 de noi infecţii asimptomatice pe 26 martie, în creştere faţă de 4.430 cu o zi mai devreme, inclusiv 1.007 cazuri noi în provincia de nord-est Jilin, în prezent aflată în carantină.

Ţara a raportat 1.254 de noi cazuri confirmate cu simptome, în scădere faţă de 1.335 cu o zi mai devreme. Dintre cazurile noi, 1.217 au fost transmise local, faţă de 1.280 cu o zi mai devreme. Nu au fost raportate decese pe 26 martie, lăsând numărul morţilor la 4.638.

Până pe 26 martie, China continentală confirmase 143.240 de cazuri de Covid-19.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 12:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Aug. 2026, 12:18 // Societate //  Realitatea.md

Autoritățile vor ajusta propunerile privind taxarea jocurilor de noroc astfel încât noile măsuri fiscale să nu împingă jucătorii spre piața neagră. Una dintre priorități va fi combaterea mai dură a platformelor ilicite care operează în Republica Moldova, iar în paralel ar putea fi revizuite și unele restricții privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Declarațiile au fost făcute de premierul Vasile Tofan în cadrul conferinței de presă de miercuri, scrie Omniapres.md.

„Trebuie să taxăm, dar nu trebuie să taxăm de o manieră care ar trimite jucătorii în sectorul negru”, a declarat Tofan.

În acest context, premierul a spus că statul trebuie să-și concentreze eforturile asupra platformelor care oferă ilegal servicii de jocuri de noroc în Republica Moldova.

„Trebuie să intervenim acolo, să închidem site-urile care nu au drept de operare pe teritoriul nostru”, a spus premierul.

În paralel, Guvernul ar putea reexamina și actualele restricții privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Tofan a menționat în mod special situația Loteriei Naționale e într-o poziție dezavantajoasă în raport cu platformele străine, care continuă să investească în promovare și să atragă jucători din Republica Moldova.

„Loteria Națională acum am limitat-o foarte mult la publicitate și a fost o intenție bună […] dar am pus-o într-o situație în care ei nu pot lucra de la egal la egal cu jucătorii din alte țări care investesc în reclamă și fac ce vor”, a explicat Tofan.

Premierul consideră că soluția trebuie să reprezinte un compromis între o taxare mai mare a sectorului și crearea unor condiții în care operatorii legali să poată concura cu piața gri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!