Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Războiul și ajutorul necesar Moldovei, subiecte discutate de Maia Sandu cu deputații italieni aflați la Chișinău

28 Mart. 2022, 15:43
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2022, 15:43 // Politica //  Realitatea.md

Situația de securitate din țară și din regiune, impactul economic major al războiului din Ucraina pentru Republica Moldova și importanța aprofundării cooperării cu Italia și România au fost subiectele prioritare a discuției șefei statului, Maia Sandu, cu membrii unei delegații italiene, deputați în cadrul Parlamentului de la Roma, aflați astăzi, 28 martie într-o vizită de lucru în țara noastră.

Maia Sandu a menționat că, în această perioadă complicată, Republica Moldova are nevoie de ajutorul comunității internaționale pentru a face față crizelor fără precedent cu care se confruntă și pentru a continua realizarea planurilor de dezvoltare a țării.

Ca priorități, șefa statului a evidențiat proiectele care să asigure alternative energetice. La fel, Maia Sandu a vorbit despre nevoia creșterii sprijinului bugetar european pentru țara noastră, dar și importanța deschiderii piețelor europene pentru producătorii moldoveni, afectați de război.

La rândul lor, deputații italieni și-au reconfirmat sprijinul pentru transformările politice și economice pornite în Republica Moldova și au dat asigurări că vor susține țara noastră în realizarea agendei europene și în procesul de integrare în Uniunea Europeană.

Grupul de deputați italieni sunt exponenți ai Grupului „Renew Europe” din Parlamentul European.

Precizăm că, președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, la fel a avut o întrevedere cu deputații italieni, unde a discutat subiecte similare ca și președinta țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!