Un acord internațional pentru a garanta securitatea prin activarea unui mecanism similar articolului 5 din tratatul NATO, neutralitatea, posibila integrare în UE și fără baze străine pe teritoriul Ucrainei. Acestea sunt doar câteva dintre cele zece propuneri ale Kievului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, discutate marți la Istanbul, între negociatorii ucraineni și ruși.

Noi negocieri au avut loc marți între delegațiile rusă și ucraineană, la Istanbul, după mai bine de două săptămâni de discuții prin videoconferință. Pentru prima dată, Rusia a făcut câteva concesii și a anunțat că-și va reduce „drastic” operațiunile militare în zonele Kiev și Cernihiv, pentru a „crește încrederea” în negocierile viitoare.

De cealaltă parte, ucrainenii au venit cu o serie de propuneri, zece la număr, care urmează să fie înaintate președintelui Vladimir Putin.

Publicația Faridaily a intrat în posesia draft-ului ce conține cele zece propuneri privind garanțiile de securitate pentru Ucraina. Profesorul Armand Goşu, specialist în spațiul ex-sovietic, a publicat pe pagina sa de Facebook o traducere a documentului.

Aceste puncte nu reprezintă acorduri finale între Rusia și Ucraina, ci propuneri venite dinspre partea ucraineană, care urmează să fie studiate și discutate la Moscova. Unele dintre acestea au fost deja prezentate public de reprezentanții delegațiilor ruse și ucrainene după încheierea discuțiilor de la Istanbul.

Potrivit documentului, „părțile consideră că este posibil ca președinții Ucrainei și Rusiei să se întâlnească pentru a semna un tratat și/sau pentru a lua decizii politice cu privire la problemele rămase nerezolvate”.

Ce garanții de securitate au cerut ucrainenii

Textul propunerilor Kievului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina:

„1. Declararea Ucrainei ca stat neutru, în conformitate cu garanțiile juridice internaționale pentru punerea în aplicare a statutului de stat nealiniat și nenuclear. Posibile state garante: Rusia, Marea Britanie, RPC, SUA, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel. Și alte state vor putea adera la tratat.
2. Garanțiile internaționale de securitate ale Ucrainei în temeiul tratatului nu se vor aplica în Crimeea, Sevastopol și în părți din Donbas. Părțile vor trebui să definească granițele acestor zone sau să fie de acord ca fiecare parte să le înțeleagă în felul său.
3. Ucraina nu va adera la nicio alianță militară, nu va staționa baze sau contingente militare străine și va efectua exerciții militare internaționale numai cu acordul statelor garante. La rândul lor, statele garante își confirmă intenția de a facilita aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
4. Statele garante și Ucraina convin că, în cazul unei agresiuni, al unui atac armat împotriva Ucrainei sau al unei operațiuni militare împotriva Ucrainei, fiecare dintre statele garante, în urma unei consultări urgente și imediate între ele (care va avea loc în termen de cel mult trei zile), în exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut la articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va acorda asistență Ucrainei (ca răspuns și pe baza unei cereri oficiale din partea Ucrainei) în calitate de stat permanent neutru. Acest lucru se va realiza prin punerea imediată în aplicare a unor acțiuni individuale sau comune care pot fi necesare, inclusiv închiderea spațiului aerian deasupra Ucrainei, furnizarea armelor necesare și utilizarea forței armate pentru a restabili și apoi a menține securitatea Ucrainei ca stat permanent neutru.
5. Orice astfel de atac armat (orice operațiune militară) și toate măsurile luate ca urmare a acestuia vor fi raportate imediat Consiliului de Securitate al ONU. Astfel de măsuri vor înceta odată ce Consiliul de Securitate a luat măsurile necesare pentru a restabili și menține pacea și securitatea internațională.
6. Mecanismul de punere în aplicare a garanțiilor de securitate pentru Ucraina, în urma unor consultări suplimentare între Ucraina și statele garante, va fi reglementat în tratat, ținând seama de protecția împotriva unor posibile provocări.
7. Tratatul se aplică cu titlu provizoriu de la data semnării sale de către Ucraina și de către toate/majoritatea statelor garante. Tratatul intră în vigoare după ce statutul Ucrainei de stat permanent neutru va fi aprobat printr-un referendum în toată Ucraina și după ce modificările relevante vor fi aduse la constituția ucraineană și ratificate de parlamentele Ucrainei și ale statelor garante.
8. Tratatul propune să stabilească voința părților de a rezolva problemele legate de Crimeea și Sevastopol prin negocieri bilaterale între Ucraina și Rusia în termen de 15 ani. De asemenea, a propus să se stabilească faptul că Ucraina și Rusia nu vor rezolva militar problema Crimeei și a Sevastopolului, ci vor continua eforturile politice și diplomatice pentru a rezolva problema.
9. Părțile vor continua consultările (cu implicarea altor state garante) pentru a pregăti și a conveni asupra dispozițiilor Tratatului privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, asupra modalităților de încetare a focului, retragerea trupelor și a altor formațiuni paramilitare, deschiderea și asigurarea funcționării în siguranță a coridoarelor umanitare în mod permanent, precum și asupra schimbului de corpuri ale persoanelor decedate și eliberarea prizonierilor de război și a civililor internați.
10. Părțile consideră că este posibil ca președinții Ucrainei și Rusiei să se întâlnească pentru a semna un tratat și/sau pentru a lua decizii politice cu privire la problemele rămase nerezolvate”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#Negocieri #propuneri de pace #Rusia #Ucraina

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.