Începând de astăzi, polițiștii din cadrul serviciilor de patrulare pe biciclete și patrulare ecvestră ale Inspectoratul Național de Securitate Publică își vor relua activitatea.
„Zilnic se vor afla, în special în zonele de odihnă, agrement, pietonale, dar și curțile blocurilor, asigurând și menținând ordinea publică pentru siguranța și liniștea fiecărui cetățean”, anunță IGP.
Poliția are în dotare 30 de biciclete și patru cai. Patrularea ecvestră și pe biciclete ne ajută să ajungem în unele zone publice mai puțin accesibile pentru automobilele de serviciu, dar și o interacțiune mai accesibilă cu cetățenii.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, spune că autoritățile discută o majorare a fondului de salarizare din educație cu 11–14% începând din 1 ianuarie 2027. Declarația vine după ce Federația Sindicală a Educației și Științei a cerut o creștere salarială de cel puțin 20–30% pentru angajații din domeniu.
„În discuții, avem aceste creșteri de 11–14% față de volumul salarial total pe care îl au astăzi angajații din educație. Suplimentar, la această creștere, este prevătu și acel spor de performanță, care ajunge și la 12%. Respectiv, noi vom vedea creșterea pe varianta actuală a legii”, a declarat Perciun miercuri, 2 septembrie.
Federația Sindicală a Educației și Științei insistă însă asupra unei majorări de cel puțin 20–30% de la 1 ianuarie 2027. Sindicatele au declarat marți, 1 septembrie, că o creștere de 14% nu este suficientă pentru a reduce diferența dintre salariile din educație și media pe economie.
Amintim că, la 19 august, sute de profesori din mai multe raioane ale țării, angajați din sistemul educației și științei și reprezentanți sindicali au protestat în centrul Capitalei. Aceștia au cerut majorarea salariilor începând cu 1 septembrie, așa cum fusese promis anterior.
Premierul Vasile Tofan a anunțat în aceeași zi că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027. Până atunci, angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei urmează să primească, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.