Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Ucraina anunță că ar putea primi în iunie statutul de candidată la aderarea la UE

09 Apr. 2022, 15:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
09 Apr. 2022, 15:44 // În Lume //  Realitatea.md

Autoritățile de la Kiev au făcut apel la Uniunea Europeană ca Ucraina să adere în cadrul unei noi proceduri speciale.Vicepremierul pentru integrarea europeană și euro-atlantică din guvernul de la Kiev, Olga Stefanișina, spune că Ucraina este „gata să se miște rapid” cu candidatura sa pentru aderarea la Uniunea Europeană, scrie Unian.

„Ucraina a primit chestionarul de aderare la UE. Am făcut deja multă muncă pregătitoare, așa că suntem gata să mergem repede. Așteptați-vă să se acorde statutul de candidat în iunie”, a precizat viceprim-ministrul ucrainean.

Potrivit oficialului acest pas „face parte din redresarea și victoria” țării sale „asupra Rusiei agresoare care dorește să inverseze cursul democratic al Ucrainei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a primit vineri, 8 aprilie, de la șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită la Kiev, un chestionar care va duce Ucraina mai aproape de obținerea statutului de candidat pentru aderarea la blocul comunitar. Zelenski a promis că acesta va fi completat într-o săptămână.

La rândul său, șefa Executivului european a dat asigurări că UE va ajuta Ucraina astfel încât finalizarea procesului de aderare să dureze „săptămâni, nu ani”.

Zelenski a semnat pe 28 februarie, la patru zile de la începutul invaziei ruse, cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană, iar după o săptămână statele membre s-au pus de acord să înceapă procedurile de aderare atât pentru țara afectată de război, precum și pentru Republica Moldova și Georgia.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!