Sfârșit tragic pentru un minor în vârstă de 16 ani. Acesta a decedat după ce s-a aruncat în gol de la etajul 22 al unui bloc de locuit din Capitală. Conform informațiilor, incidentul a avut loc luni, 11 aprilie.
„În jurul orei 18:05 în unitatea de gardă IP Rîșcani al DP mun. Chișinău, a parvenit informația precum că, la sol, în curtea blocului locativ de pe bd. Moscovei, a fost depistată o persoana preliminar fără suflare. La fața locului imediat s-a deplasat conducerea IP și grupa operativa în plină componență”, spune poliția.
Ajunși, aceștia au depistat la intrarea în blocul locativ cadavrul unei persoane de gen masculin.
„În urma măsurilor interprinse de angajații politiei, s-a dovedit a fi minor în vârstă de 16 ani. În cadrul examinării cadavrului de către medicul-legist, au fost depistate leziuni corporale specifice căderii de la înălțime. Totodată s-a stabilit că minorul s-a aruncat în gol de la et. 22”, a declarat ofițera de presă a Poliției Capitalei, Natalia Stati.
De menționat că tânărul nu a lăsat niciun mesaj de adio.
Pe caz a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstanțelor și ce l-a făcut pe băiat să recurgă la așa gest.


