Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

FOTO Autorităţile din Italia au confiscat o vilă de peste 100 de milioane de euro! Ar aparține fiului unui oligarh rus

12 Apr. 2022, 14:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Apr. 2022, 14:06 // În Lume //  Realitatea.md

Autorităţile din Italia au anunţat că au pus sub sechestru o vilă de peste 100 de milioane de euro care ar aparține pilotului rus de 23 de ani, Nikita Mazepin. Acesta figurează, alături de tatăl său, Dimitri Mazepin, pe lista oligarhilor ruși sancționați de UE și a fost recent concediat de echipa pentru care concura în Formula 1.

Astfel, asupra vilei de peste 100 de milioane de euro cunoscută sub numele de Vila Rocky Ram, situată în Porto Cervo, de pe Costa Smeralda, în nord-estul Sardiniei a fost aplicat sechestru.

Potrivit informațiilor, Conacul respectiv este deţinut de o societate străină atribuită lui Nikita Mazepin, un pilot în vârstă de 23 ani, concediat recent de echipa americană de Formula 1 Haas, şi tatălui acestuia, miliardarul Dimitri Mazepin, patronul companiei de îngrăşăminte Uralchem.

Dimitri şi Nikita Mazepin figurează printre sutele de oligarhi şi parlamentari ruşi incluşi pe lista neagră de Uniunea Europeană.

De la invadarea Ucrainei de către armata rusă, Italia a blocat sute de milioane de euro în imobiliare, inclusiv vile şi iahturi de lux care ar aparține oligarhilor ruşi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 07:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
02 Nov. 2026, 07:54 // Slider //  Ursu Ana

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că opt persoane au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara, 1 noiembrie, în localitatea Țigănași, județul Iași, România. În microbuzul implicat se aflau 20 de persoane, iar una dintre victime este în stare gravă.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române, celelalte șapte persoane rănite au suferit diverse traumatisme, însă sunt conștiente. Toate victimele au fost transportate la două instituții medicale din municipiul Iași, unde beneficiază de îngrijiri medicale.

Alte 12 persoane aflate în microbuz nu au avut nevoie de asistență medicală. Acestea și-au continuat deplasarea spre municipiul Bălți cu un alt mijloc de transport pus la dispoziție de compania transportatoare.

Potrivit datelor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 19:25, după ce microbuzul înmatriculat în Republica Moldova s-ar fi răsturnat într-o curbă. În incident nu ar fi fost implicate alte mijloace de transport.

În urma accidentului, autoritățile române au activat Planul Roșu de Intervenție, mobilizând echipaje medicale și de salvare pentru acordarea ajutorului victimelor.

Ministerul de Externe precizează că, prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, monitorizează situația și menține legătura cu autoritățile române și instituțiile medicale pentru a verifica starea persoanelor rănite și a le acorda asistența consulară necesară.

Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente din România. MAE anunță că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi confirmate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!