Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Nava care a primit înjurătura „Russian warship, go fuck yourself”, lovită de rachetele ucrainene. Reacția Kremlinului

14 Apr. 2022, 08:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
14 Apr. 2022, 08:18 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ucraina a anunțat miercuri seară că a lovit cu rachete și avariat nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul Moscova. Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene a confirmat că „Moscova” este nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni să se predea și care a primit în replică celebra înjurătură „Russian warship, go fuck yourself”. La rândul ei, Rusia a admis că nava a fost serios avariată de o explozie, dar a pus-o pe seama unui incendiu la bordul crucișătorului, care a trebuit evacuat complet.

„Rachetele Neptun care păzesc Mara Neagră au provocat avarii serioase navei rusești. Glorie Ucrainei!”, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Maxim Marcenko, pe canalul său de Telegram.

Consilierul prezidențial Oleksii Arestovici a declarat și el într-o intervenție pe YouTube că „s-a petrecut o surpriză cu nava-amiral a flotei ruse din marea Neagră”. Potrivit consilierului, nava ar avea un echipaj de 510 marinari, iar salvarea lor ar fi dificilă, din cauza vremii rele, informează digi24.ro.

The Guardian a precizat că nu a putut verifica informația din surse independente.

Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene, Natalia Humeniuk, a confirmat că Moscova este nava de război care le-a cerut grănicerilor ucraineni de pe Insula Șerpilor să se predea și a primit celebra replică „Russian warship, go fuck yourself!”, potrivit site-ului ucrainean Suspilne News.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Înjurătura rostită de grănicerul ucrainean a devenit sloganul ucrainenilor și nu numai care condamnă invazia rusă din Ucraina, și a apărut inclusiv pe o emisiune de timbre a poștei ucrainene.

Grănicerul care a rostit înjurătura a fost luat prizonier de forțele ruse și eliberat ulterior. El a fost decorat.

Varianta Rusiei: Explozie la bord, provocată de un incendiu

Crucișătorul „Moscova” din flota Mării Negre a fost serios avariat ca rezultat al exploziei muniției de la bord, care a fost provocată de un incendiu, iar echipajul a fost evacuat, a anunțat agenția de presă rusă Tass, citând Ministerul Apărării de la Moscova.

„Ca urmare a unui incendiu, muniția de bordul crucișătorului Moscova a explodat. Nava a fost serios avariată. Întreg echipajul a fost evacuat. Moscova este nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, lansată la apă în 1983, sub numele „Gloria”. Armamentul principal de la bordul navei este constituit din 16 lansatoare de rachete Vulkan P-1000”, se arată în declarația ministerului rus, care a adăugat că investighează cauzele incendiului.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 21:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 21:14 // Slider //  Ana Panaguța

Rețetele prescrise de medicii din Republica Moldova ar putea fi acceptate, în viitor, în farmaciile din alte state europene. Subiectul a fost discutat în cadrul misiunii experților Comisiei Europene, încheiată miercuri, 4 noiembrie, la Chișinău, care a avut drept scop alinierea legislației naționale în domeniul sănătății digitale la standardele Uniunii Europene.

Pe parcursul misiunii, experții au analizat trei domenii importante: protecția datelor medicale, recunoașterea transfrontalieră a prescripțiilor electronice și utilizarea datelor de sănătate în scopuri de cercetare.

Referitor la protecția informațiilor medicale, discuțiile s-au concentrat pe măsurile care trebuie aplicate pentru a preveni accesul neautorizat la datele pacienților. Printre acestea se numără criptarea informațiilor, controlul accesului, monitorizarea operațiunilor de prelucrare și stabilirea responsabilităților pentru fiecare etapă.

Un alt subiect a vizat utilizarea secundară a datelor medicale. Aceasta ar permite cercetătorilor să analizeze informații despre sănătatea populației în condiții de securitate, pentru proiecte de interes public, fără a compromite confidențialitatea pacienților.

La finalul misiunii au fost consolidate concluziile și stabilit calendarul acțiunilor care urmează să fie întreprinse.

Activitatea experților s-a desfășurat prin intermediul instrumentului TAIEX, oferit de Comisia Europeană pentru a sprijini administrațiile publice în preluarea standardelor și bunelor practici europene. Misiunea face parte din procesul de aliniere a Republicii Moldova la Spațiul European al Datelor de Sănătate, în contextul aderării la Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!