Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Navă civilă, bombardată de ruși, se scufundă în portul din Mariupol. O persoană a fost rănită

05 Apr. 2022, 13:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
05 Apr. 2022, 13:45 // În Lume //  Victoria Laur

O navă civilă ​​se scufundă în portul Mariupol. Corabia, sub pavilionul Republicii Dominicane, a fost lovită de militarii ruși noaptea trecută, anunță Ministerul ucrainean de Interne.

În urma focurilor de armă și bombardamentelor, la bord a izbucnit un incendiu, iar unul dintre membrii echipajului a fost rănit. Căpitanul a emis semnalul SOS și mesajul: „Avertizare! Avertizare! Nava sub pavilionul Republicii Dominicane a fost distrusă, totul a fost distrus. Incendiu la bord. Sunt răniți.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Grănicerii ucraineni, responsabili de protecția frontierei maritime, au evacuat membrii echipajului și au oferit primul ajutor persoanei care a avut de suferit. Kievul nu precizează dacă la bord se aflau și civili.

Incendiul continuă să mistuie corabia. Nava se scufundă, iar misiunea eficientă de stingere a focului în condiții de luptă și bombardamente este practic imposibilă.

NOTĂ: În contextul războiului, este imposibil de verificat veridicitatea declarațiilor părților implicate în conflict!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!