Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

BANI.MD | Mii de moldoveni bat la porțile României! Vasluiul „explodează” ca populație

18 Apr. 2022, 18:23
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Apr. 2022, 18:23 // Actualitate //  Realitatea.md

Băile Herculane e orașul care a pierdut în ultimii 10 ani aproape 20% din locuitori, arată datele Institutului Național de Statistică din România. Extrem de populare în vremea Imperiului Roman și al celui Austro-ungar, locul este azi departe ce ceea ce era odinioară și de ceea ce ar fi putut fi, scrie Bani.md.

Evoluția populației orașului Băile Herculane a cunoscut un maxim în anul 1992 (6340 de persoane), corespunzând cu perioada de cea mai frenetică dezvoltare economică și turistică a stațiunii.

La polul opus, printre orașele care „explodează” ca populație găsim Vaslui, un oraș despre care poate n-ai jura că face parte din orașele-magnet ale României. În cazul lui, există o altă explicație: e vorba de numărul ridicat de cetățeni moldoveni care își stabilesc reședința acolo.

Potrivit ultimelor date statistice, municipiul Vaslui are un număr uriaș de de locuitori, dacă ne uităm la ultimele recensăminte. La ultimul recensământ, cel din 2011, populaţia municipiului Vaslui număra 55.407 locuitori. Acum are aproape de trei ori mai mult.

Cum a fost posibil un asemenea salt demografic în condiţiile în care infrastructura municipiului a rămas neschimbată? Răspunsul este oferit la unison de autorităţi: venirea moldovenilor, scrie Adevărul. Instituţiile îşi aruncă responsabilitatea de la una la alta, invocând că nu deţin statistici speciale pentru cetăţenii moldoveni. Recunosc doar că numărul lor este foarte mare.

Judeţul Vaslui deţine cel mai mare punct de trecere a frontierei de la Estul României – Albiţa- iar aici sunt cele mai apropiate municipii de capitala Republicii Moldova – Chişinău. Acestea par să fie principalele motive pentru care moldovenii care obţin cetăţenia română aleg să-şi stabilească domiciliul în Vaslui.

Pe lângă aceste argumente, esenţiale sunt şi reţelele cu intermediari care, în schimbul unor sume de bani, iau moldovenii în spaţiu la adresele lor de domiciliu. Astfel, s-a ajuns în Vaslui, ca de altfel şi în alte judeţe ale Moldovei, la situaţii absurde, cu apartamente care au locatari cât populaţia unei comune. Celebru în acest sens este Blocul 32 de pe strada „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, supranumit ghetoul oraşului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.