Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

MMPS și-a completat echipa. A fost numit încă un secretar general. S-a școlit și a obținut experiență în străinătate

20 Apr. 2022, 15:43
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
20 Apr. 2022, 15:43 // Politica //  Realitatea.md

Corina Ajder a fost numită în funcția de Secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS) de către Cabinetul de miniștri, la ședința de astăzi, 20 aprilie.

Corina Ajder va intra în noua funcție de mâine, 21 aprilie. Aceasta a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, fiind licențiată în drept, iar apoi și-a continuat studiile la o universitate din Germania.

În anul 2016 a obținut titlul de master în administrare publică la Școala de politici publice a Universității Central-Europene din orașul Budapesta, Ungaria.

Noul Secretar de stat al Ministerului menționat mai sus are o vastă experiență în domeniul muncii, începându-și activitatea în calitate de asistent juridic în cadrul Centrului European pentru Drepturile Romilor în Ungaria și Ucraina. De asemenea, a activat ca cercetătoare în Budapesta, unde a făcut mai multe analize despre condițiile de muncă din Republica Moldova și România.

Ulterior a deținut funcția de consilier juridic în cadrul Centrului European pentru drepturile constituționale și drepturile omului din Berlin.

A cooperat cu sindicatele și patronatele în elaborarea numeroaselor rapoarte pe segmentul muncii și salarizării. Și-a perfecționat aptitudinile în calitate de coordonator de proiect pe domeniul muncii și securității muncii și sănătății, reforma inspecției muncii în mai multe țări ca Georgia, state din Europa Centrală, America Latină .

Corina Ajder vine în funcția de Secretar de Stat din funcția de coordonator de programe în cadrul Fundației Friedrich Ebert Stiftung în Moldova, pe domeniul muncii și protecției sociale.

La Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, va fi responsabilă de domeniile de relații de muncă, inclusiv inspecția muncii, dialog social și asigurări sociale.

„Consider că doamna Ajder este o achiziție foarte bună pentru echipa Ministerului și ne va ajuta să consolidăm activitatea și vreau să-i mulțumesc pentru că a acceptat să facă parte din echipa noastră”, a spus ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 10:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
27 Oct. 2026, 10:13 // Societate //  Valentina Buza

Un cetățean străin de 40 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativa de omor a fostei soții și a concubinului acesteia. Bărbatul i-ar fi atacat cu un cuțit de bucătărie și le-ar fi aplicat multiple lovituri în zone vitale ale corpului. După executarea pedepsei, acesta urmează să fie expulzat din Republica Moldova, anunță Procuratura Cimișlia.

Potrivit acuzării, incidentul a avut loc în primăvara anului 2026, seara, pe o stradă dintr-o localitate din sudul țării. Ambele victime au suferit răni grave, care le-au pus viața în pericol.

Atacul nu s-a soldat cu decesul victimelor deoarece o persoană aflată în compania lor a strigat după ajutor și a alertat trecătorii. În urma acestui fapt, agresorul ar fi fugit de la fața locului, iar intervenția medicală de urgență a salvat viețile celor doi răniți.

În instanță, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că s-ar fi aflat în stare de șoc sau că ar fi fost provocat. Potrivit procurorilor, argumentele acestuia au fost combătute, iar expertiza psihiatrică judiciară a stabilit că bărbatul nu suferea de boli psihice și a acționat cu discernământ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe lângă pedeapsa de 15 ani de închisoare, pe care o va executa într-un penitenciar de tip închis, instanța a dispus interzicerea rămânerii acestuia pe teritoriul Republicii Moldova și expulzarea după executarea pedepsei.

De asemenea, bărbatul va trebui să achite despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat celor două victime, precum și cheltuielile judiciare suportate de stat pentru expertize.

Sentința Judecătoriei Cimișlia poate fi atacată cu apel.