Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Vrea să ascundă pierderile? Kremlinul ar intenționa să secretizeze informațiile despre militarii decedați în Ucraina

20 Apr. 2022, 16:18
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
20 Apr. 2022, 16:18 // În Lume //  Victoria Laur

Kremlinul ar intenționa să secretizeze informațiile despre militarii decedați în Ucraina. Un proiect de modificare a legislației a fost elaborat de către Ministerul Apărării de la Moscova.

Potrivit documentului, motivul oficial pentru care va fi ascunsă informația este ca la datele rudelor persoanelor implicate în acțiunile militare să aibă acces un număr limitat de persoane. Așadar, dacă noile prevederi se vor adopta, doar comisariatele militare vor putea oferi apropiaților celor care au căzut în războiul din Ucraina certificatele care le permit să aibă anumite privilegii garantate de stat.

Anterior, apropiații militarilor ruși căzuți în Siria și Cecenia aveau dreptul la pensii, compensări și reduceri la tarife, conform ediției ruse a BBC. Modificările propuse includ în listă și familiile soldaților care participă la acțiunile militare din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, după invazia Rusiei în Ucraina, Moscova a anunțat doar de două ori numărul soldaților morți. Pe 2 martie responsabilii spuneau că sunt circa 500 de militari care și–au pierdut viața, iar la sfârșitul lunii – circa 1300. Pe de altă parte, datele Kievului indică aproximativ 20.000 de ruși decedați în țara vecină începând cu 24 februarie. În același timp, partea ucraineană susține că Moscova ar incinera trupurile neînsuflețite ale soldaților în crematorii mobile, pentru a ascunde pierderile reale.

NOTĂ: În contextul condițiilor de război, este imposibil de verificat veridicitatea declarațiilor părților implicate în conflict!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!