Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Oazu Nantoi, despre incidentele din regiunea transnistreană: Este dificil să spunem ce se întâmplă

26 Apr. 2022, 11:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Apr. 2022, 11:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Ce se întâmplă acum în regiunea transnistreană este dificil de spus, în contextul în care la prima vedere, o destabilizare a situației din zonă nu ar fi în interesul Tiraspolului, R. Moldova sau Ucrainei. Cel puțin asta susține, deputatul PAS, Oazu Nantoi, scrie agora.md.

„Ce se întâmplă acum e dificil de spus, în momentul în care aseară Vadim Krasnoselski urma să apară în public și nu a apărut. Trebuie să ne punem întrebarea cui îi convine această situație. Republicii Moldova? Categoric nu. Ucrainei? Nu, pentru că Ucraina are nevoie de concentrarea tuturor forțelor sale în zonele de lupte reale de confruntare cu Federația Rusă. Regimului de la Tiraspol? Ținând cont de faptul că acest regim e mai mult mafiot decât cel care reprezintă interesele Rusiei, mai degrabă că nu”, a declarat pentru AGORA, deputatul Oazu Nantoi.

Acesta afirmă că la moment doar Tiraspolul controlează frontiera administrativă cu R. Moldova, iar Ucraina a închis frontiera de 452 de km necontrolați de Chișinău.

„Așa că se creează impresia că Federația Rusă vrea să destabilizeze situația în raioanele de est ale R. Moldova ca să sustragă forțele ucrainene pentru a-și securiza această zonă, scoțându-i de pe zonele reale de luptă. Asta este încercarea mea de a găsi o logică. Eu consider că din momentul în care R. Moldova, Ucraina și nici regimul de la Tiraspol nu sunt interesați de destabilizarea situației, aceste provocări nu vor avea consecințe serioase. Trebuie să vedem cum se comportă rușii și cam asta este”, afirmă Nantoi.

Parlamentarul mai susține că în cazul atacurilor de luni, 25 aprilie, de la Tiraspol, e probabil să fie vorba de o provocare, din moment ce pretinsul minister la securității de la Tiraspol este o filială a serviciilor secrete ruse, zona fiind controlată și împânzită de camerele de supraveghere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că luni, 25 aprilie, în așa-numitul minister al Securității din Transnistria s-a tras din lansatoare de grenade. Oficialii locali au comunicat că a fost deteriorată clădirea, însă victime nu au fost raportate.

Biroul de Reintegrare a calificat evenimentul drept provocări. Instituția a transmis că „explozia din stânga Nistrului are menirea de a tensiona situația din regiunea transnistreană, teritoriu aflat temporar în afara controlului autorităților constituționale”.

În dimineața zilei de marți, 26 aprilie, așa-numitul minister al afacerilor interne din Transnistria a anunțat despre un nou incident în regiune. Potrivit informațiilor, două antene din satul Maiac, raionul Grigoriopol, au fost distruse după ce în zonă s-au auzit explozii. Incidentul ar fi avut loc în dimineață zilei. O primă explozie s-ar fi produs la ora 06:40, iar a doua către 07:04.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.