Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Cotația țițeiului a crescut! Se întâmplă după ce UE a confirmat un embargo asupra importurilor de petrol rusesc

04 Mai 2022, 15:44
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
04 Mai 2022, 15:44 // Economie //  Realitatea.md

Uniunea Europeană a confirmat miercuri că intenţionează să pună capăt tuturor importurilor de ţiţei şi produse petroliere rafinate din Rusia, până la finele acestui an, cea mai extremă măsură anunţată până acum de blocul comunitar în ideea de a pune presiune economică pe Rusia ca să înceteze războiul din Ucraina, informează Reuters.

Imediat după anunț, cotaţia ţiţeiului a crescut pe fondul estimărilor că va avea loc o creştere a competiţiei pentru livrările de petrol din altă parte. În jurul orei 7:45 GMT, cotaţia futures la barilul de ţiţei WTI (West Texas Intermediate n.r.) era în creştere cu 2,8%, până la 105,31 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în creştere cu 2,7% până la 107,84 dolari per baril.

Noul pachet de sancțiuni mai prevede excluderea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, alături de alte două bănci ruseşti, din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, ceea ce va creşte şi mai mult izolarea Rusiei faţă de sistemul financiar internaţional.

Tot astăzi, UE a confirmat că va pune capăt importurilor de ţiţei brut rusesc în decurs de şase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate vor înceta până la finele lui 2022. Răgazul mai mare decis în cazul produselor rafinate are legătură cu dependenţa mai mare a UE faţă de motorina importată din Rusia.

Într-un discurs ţinut în Parlamentul European, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit indicii cu privire la o posibilă exceptarea de la noua reglementare, în pofida apariţiei în presă a unor zvonuri privind posibilitatea de a importa în continuare petrol rusesc de către Ungaria şi Slovacia, ţări ale căror sisteme energetice au fost construite în perioada comunistă şi sunt complet dependente de conductele sovietice de petrol.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!