Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

29 august 2026

Un aliat pentru țara noastră. Secretariatul Comunității Energetice va susține Moldova în depășirea crizei energetice

05 Mai 2022, 19:31
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2022, 19:31 // Economie //  Realitatea.md

Situația actuală în domeniul aprovizionării Republicii Moldova cu gaze naturale, dar și provocările din sectorul energetic au fost discutate astăzi, 5 mai de către prim-ministra Natalia Gavrilița și conducerea Secretariatului Comunității Energetice (SCE), care activează în țara noastră mai bine de o lună, prin deschiderea unui oficiu permanent la Chișinău.

Șefa Executivului a menționat că implicarea SCE și suportul oferit Guvernului vor ajuta Republica Moldova să depășească criza energetică, accentuată recent de războiul din Ucraina și creșterea prețurilor, și vor contribui la avansarea în asigurarea securității energetice.

„Întărirea capacităților pentru depășirea provocărilor din sectorul energetic, este un lucru esențial în asigurarea stabilității noastre economice, sociale și politice. Ne dorim ca rezultatele conlucrării cu SCE să fie reflectate în legislația țării noastre, iar împreună să creăm un sector energetic mai sigur și mai rezistent la actualele și viitoarele provocări atât la furnizarea gazelor naturale, cât și la electricitate. Pe termen scurt, însă, trebuie să găsim împreună soluții pentru a asigura prețuri rezonabile la energie”, a spus Natalia Gavrilița.

Prim-ministra s-a referit la acțiunile întreprinse deja de Executiv pentru sporirea securității aprovizionării cu gaze naturale și asigurarea accesului neîntrerupt al cetățenilor la energia electrică, menționând că prioritare rămân investițiile în surse regenerabile.

La rândul său, directorul SCE, Artur Lorkowski, a dat asigurări că Republica Moldova va fi susținută și în continuare în implementarea acquis-ului european în domeniul energetic, crearea unei piețe energetice transparente și echilibrarea sistemului de energie electrică din regiune.

Comunitatea Energetică este o organizație internațională care reunește mai multe state membre UE, Republica Moldova, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Georgia, Muntenegru, Serbia și Ucraina. Țara noastră este membru al Comunității Energetice începând cu anul 2010.

Birou în țara noastră, SCE și-a deschis la data de 1 aprilie curent, pentru a ajuta Republica Moldova în modernizarea sectorului energetic și implementarea reformelor ce țin de legislația europeană, în beneficiul cetățenilor țării noastre.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
28 Aug. 2026, 21:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Aug. 2026, 21:00 // Slider //  Realitatea.md

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că Bucureștiul, Chișinăul și Kievul trebuie să găsească soluții pentru ca tranzitul cerealelor ucrainene spre Portul Constanța să nu provoace blocaje pe infrastructura de transport. Subiectul a fost discutat la întâlnirea trilaterală cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski.

Declarația vine după ce Republica Moldova și Ucraina au convenit asupra reducerii cu 50% a tarifului pentru transportul feroviar în tranzit al mărfurilor ucrainene. Măsura se aplică din 10 august până la sfârșitul anului și urmărește să atragă volume mai mari de marfă ucraineană pe ruta prin Moldova către România și, în special, Portul Constanța. Ucraina caută rute alternative de export după intensificarea atacurilor asupra infrastructurii sale portuare.

Întrebat dacă acest flux ar putea provoca blocaje în Republica Moldova sau la Constanța, Nicușor Dan a spus că tranzitul poate fi un beneficiu economic, dar numai dacă este gestionat corespunzător.

„Am discutat subiectul acesta la întâlnirea trilaterală și sunt mai multe lucruri de spus. Una că este un beneficiu economic real de a avea acest tranzit. Pe de altă parte, dacă acest tranzit va aduce la un moment dat blocaj, evident că nu o să fie bine economic pentru nimeni”, a declarat președintele României.

El a precizat că la întrevedere s-au discutat inclusiv aspectele logistice ale transportului, astfel încât volumele suplimentare să poată fi preluate fără blocaje pe infrastructura feroviară sau navigabilă.

„Sunt niște chestiuni operaționale de care am discutat, astfel încât de la momentul în care acest flux ajunge în România să nu avem blocaje, fie că vorbim de calea ferată, fie că vorbim de navigabil”, a explicat Nicușor Dan.

În Republica Moldova, decizia privind tariful redus a provocat nemulțumirea fermierilor, care s-au temut că transportul unor volume mari de cereale ucrainene ar putea pune presiune pe infrastructura folosită și de producătorii locali. Guvernul susține însă că agricultorii moldoveni au prioritate, iar cerealele ucrainene aflate în tranzit sunt transportate cu vagoane ale operatorilor ucraineni.

Și în România există îngrijorări în rândul agricultorilor, care cer ca tranzitul cerealelor ucrainene să nu afecteze accesul producătorilor români la infrastructura feroviară, depozite și capacitățile portuare de la Constanța. În același timp, volumul potențial este semnificativ: estimările vehiculate pentru coridorul feroviar prin Moldova ajung la aproximativ 4,5 milioane de tone de cereale anual.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM