Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Maib dă startul noului stil de lucru – agile WoW

11 Mai 2022, 10:38
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
11 Mai 2022, 10:38 // Economie //  Realitatea.md

Din luna mai a.c. două Orchestre și șapte Banduri constituite în maib au început să lucreze agile WoW, WoW reprezentând abrevierea de la way of working – stil de lucru.

După o lună în care circa 70 de angajați au fost în traininguri cu experți și consultanți internaționali, angajații maib vor implementa tehnicile și stilul agile în activitate, având deja foaia de parcurs pentru primele produse și servicii la care vor lucra, menite să facă viața clienților mai simplă, mai bună și mai mobilă.

Primele echipe agile WoW vor lucra într-o structură ierarhică diferită celei obișnuite și anume:

  • Orchestra Retail, constituită din Leader de Orchestră, Leader Tehnic de Orchestră, Agile Coach și  Banduri dedicate dezvoltărilor pe linia Retail.
  • Orchestra Business Banking, constituită din Leader de Orchestră, Leader Tehnic de Orchestră, Agile Coach și Banduri dedicate dezvoltării de produse IMM.
  • 7 Banduri care fac parte din una dintre aceste orchestre.

Bandurile sunt formate din echipe cross-funcționale: manageri produse, specialiști IT, manageri riscuri, manageri marketing, juriști etc., fiecare fiind specializate pe un anumit produs sau proces. În Sprinturi de câte 2 săptămâni acestea vor lucra la câte o dezvoltare de produs, serviciu bancar, iar după lansare vor prelua noi proiecte și provocări.

„Felicit primele echipe agile pentru noua etapă a proiectului. Este o mândrie și responsabilitate, deopotrivă, să fiți deschizători de drumuri și să implementați un stil absolut nou de activitate pentru bankingul din Moldova și regiune. Vă doresc entuziasm, pasiune profesională și excelență în dezvoltarea de produse atât de așteptate de clienții maib”, le-a urat Giorgi Shagidze, Președintele maib, la evenimentul de lansare a agile WoW.

De ce maib a inițiat implementarea agile?

Există mai multe motive care ne-au determinat ca bancă să inițiem transformarea agile. Iată doar câteva:

  • Lumea se schimbă în ritm amețitor și e necesar să ne schimbăm și noi, să fim agili, flexibili, astfel încât să putem fi mereu orientați către clienți, răspunzând așteptărilor și necesităților lor.
  • Progresul tehnologic, fintech ne motivează să accelerăm, să dezvoltăm și inovăm.
  • „Războiul talentelor”, dacă ne dorim să atragem și să păstrăm cei mai buni angajați – e necesar să le oferim un model de lucru inovativ și experiențe profesionale extraordinare, iar agile WoW este una dintre ele.

Ce urmează:

  • Alte câteva orchestre dedicate vor fi create și lansate în noul format de lucru.
  • Lansarea de noi produse și servicii pe piața bancară.
  • Experiențe fascinante de activitate pentru angajați și plus valoare pentru clienți.

Într-un cuvânt, urmează WoW, agile WoW.

Maib devine Agile!

P.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:28 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP și EFE, citate de Agerpres.

Conform AFP, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația din capitala spaniolă, conform datelor comunicate de prefectura Madridului. Protestatarii au cerut protejarea sistemului public de pensii și a serviciilor publice, în contextul acuzațiilor lansate de stânga la adresa Partidului Popular (PP), de opoziție, privind o posibilă privatizare parțială a sistemului public de pensii.

Marșul s-a desfășurat în liniște, pe o distanță de aproape doi kilometri, între gara Atocha și strada Alcala, trecând pe lângă Muzeul Prado și prin piața Cibeles.

„Pensiile trebuie să fie intangibile!”, a declarat Pilar, o femeie de 64 de ani, citată de AFP. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea față de tendința de privatizare a serviciilor și a cerut apărarea educației și sănătății publice. Un alt participant, Juan Fernandez, în vârstă de 38 de ani, angajat în administrația publică la Sevilia, a spus că trăiește „în incertitudine” în privința viitoarei sale pensii și s-a opus unei reforme care ar permite privatizarea sistemului.

Liderul PP, Alberto Alberto Nuñez Feijoo, a declarat, luni, că formațiunea sa va majora pensiile conform legii dacă va câștiga alegerile. Declarația a venit ca răspuns la acuzațiile guvernului condus de Sanchez, potrivit cărora conservatorii ar intenționa să modifice mecanismul actual de indexare a pensiilor în funcție de inflație, aplicat de la 1 ianuarie 2022. La sfârșitul anului 2021, PP a votat împotriva proiectului de lege, criticând costurile acestuia pentru finanțele publice.

În paralel cu dezbaterea privind pensiile, Pedro Sanchez a abordat drepturile sociale și economice în cadrul unui miting de precampanie organizat sâmbătă la Palatul Congreselor din Granada. Liderul socialist a afirmat că, dacă va conduce guvernul în următoarea legislatură, va consolida și va garanta prin constituție dreptul la avort.

Sanchez a promis, de asemenea, că va menține eutanasia ca „o cucerire” și a avertizat asupra reducerilor de drepturi sociale și economice pe care, în opinia sa, le-ar putea aduce guvernele Partidului Popular sau ale formațiunii de extremă dreapta Vox, relatează agenția spaniolă EFE.

Premierul l-a criticat pe Feijoo pentru declarațiile acestuia despre feminism și drepturile femeilor. „A fi feminist nu înseamnă să crești printre femei, a fi feminist nu înseamnă să restrângi drepturile femeilor”, a afirmat Sanchez, adăugând că niciun bărbat nu ar trebui să mai controleze drepturile și corpul femeilor.

La mitingul din Granada, Sanchez a fost însoțit de Maria Jesus Montero, liderea socialiștilor din Andaluzia. El și-a început discursul prin lectura poemului „Cantos nuevos”, al poetului Federico Garcia Lorca, originar din această regiune.

Pedro Sanchez a convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, după ce parlamentul spaniol a respins, la începutul lunii octombrie, două măsuri guvernamentale privind criza locuințelor. Decizia vine în contextul dificultăților coaliției de guvernare de a obține sprijin parlamentar pentru proiectele sale. Premierul a declarat că urmărește obținerea unei majorități progresiste mai largi pentru a putea continua reformele și a aborda probleme precum inegalitățile sociale, serviciile publice și accesul la locuințe, potrivit agenției Reuters.

În Spania, pensia medie pentru limită de vârstă era de 1.576 de euro pe lună în septembrie, pentru aproape 6,8 milioane de beneficiari, potrivit autorităților spaniole, citate de AFP.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova