Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Prognoza meteo pentru 23 octombrie: Cod Galben de ploi și până la 17 grade

23 Oct. 2026, 06:39
 // Categoria: Meteo // Autor:  Ursu Ana
23 Oct. 2026, 06:39 // Meteo //  Ursu Ana

Vremea va fi predominant înnorată vineri, 23 octombrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Noaptea, izolat, vor cădea ploi slabe, iar pe parcursul zilei sunt prognozate precipitații pe arii extinse, care vor fi local puternice.

În orele dimineții, izolat, se va forma ceață slabă. Vântul va sufla slab noaptea, iar ziua va avea o intensitate slabă până la moderată, din nord-vest.

Temperaturile minime nocturne vor oscila între 9 și 14 grade Celsius, iar maximele diurne vor ajunge la valori cuprinse între 12 și 17 grade.

La Chișinău, sunt prognozate aproximativ +13 grade noaptea și +16 de grade ziua și ploi.

Potrivit avertizării emise de meteorologi, astăzi, în intervalul orelor 10:00–21:00, în centrul și sudul țării sunt prognozate ploi puternice.

Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile meteo, sǎ fie atenți la pietoni și să păstreze distanța față de celelalte vehicule.

Pietonii sunt îndemnați să traverseze doar prin locurile permise, după ce se asigură că o pot face în siguranță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 12:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
12 Nov. 2026, 12:21 // Slider //  Vlada Ciorici

Municipiul Sighișoara se numără printre cele mai frumoase destinații urbane de pe continent, ocupând locul 70 în clasamentul „Top 100 cele mai frumoase orașe din Europa” pentru anul 2026, realizat de platforma Worldworthy, a anunțat, miercuri, primarul orașului, Ioan-Iulian Sîrbu, conform Agerpres.

Potrivit informațiilor transmise de edil, poziționarea orașului în acest top internațional reflectă evaluările reale ale turiștilor.

„Aprecierea are la bază recenziile vizitatorilor, mențiuni în ghiduri internaționale și presă, dar și informații publice, analizate și verificate de echipa editorială. Potrivit Worldworthy, includerea nu se plătește, iar un loc în clasament nu poate fi cumpărat”, a precizat Ioan-Iulian Sîrbu, pe Facebook.

Primarul Sighișoarei a subliniat că această recunoaștere internațională se datorează, în egală măsură, comunității locale și ospitalității locuitorilor față de cei care vizitează cetatea medievală.

„Sighișorenii au partea lor în această poveste. Felul în care primim oamenii, cum le vorbim despre oraș și ce le recomandăm să descopere contează. Energia orașului o dăm noi”, a adăugat Sîrbu.

Edilul consideră că includerea în clasamentul Worldworthy 2026 reconfirmă statutul Sighișoarei ca unul dintre cele mai apreciate repere turistice și culturale din România, la nivel european.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!