Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Vot final! Construcția liniei electrice aeriene Vulcănești-Chișinău și stația Back-to-Back, declarate utilitate publică

12 Mai 2022, 11:45
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Mai 2022, 11:45 // Politica //  Realitatea.md

Lucrările de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești au fost declarate lucrări de utilitate publică de interes național. În acest context, Parlamentul a adoptat, astăzi, 12 mai, în cadrul ședinței plenare, cu 59 de voturi, legea prin care se reglementează mecanismul de soluționare a reclamațiilor privind asigurarea și monitorizarea impactului de mediu și social al lucrărilor planificate.

Noua lege descrie mecanismul de soluționare a reclamațiilor privind asigurarea și monitorizarea impactului de mediu și social al lucrărilor planificate. Pentru implementarea eficientă a acestui mecanism vor fi create Comitete de monitorizare a impactului social.

Guvernul va demara procedura de achiziție a terenurilor necesare și va aloca resurse financiare în vederea elaborării și implementării Planului de acțiuni privind strămutarea și compensarea daunelor pentru exproprierea permanentă și temporară a acestora.

Lucrările de construcție vor fi efectuate în cadrul Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”, cu un buget total de 260 de milioane de euro, pentru o perioadă de patru ani.

Interconectarea asincronă a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România va oferi un nivel de securitate energetică sporit prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică și accesul permanent la piața europeană unică de energie electrică.

În conformitate cu legislația în vigoare, sunt de utilitate publică de interes național lucrările care răspund obiectivelor și interesului întregii societăți și ale majorității ei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 09:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 09:46 // Slider //  Valentina Buza

Platforma Facebook înregistrează probleme de funcționare astăzi, 5 noiembrie 2026, fiind raportate întreruperi parțiale în special în ceea ce privește încărcarea fluxului de știri (Feed-ul) și a liniilor temporale (Timeline).

Potrivit datelor raportate pe platforma Downdetector și în comunitățile online, cele mai frecvente probleme vizează Feed-ul, unde postările noi nu se încarcă, iar paginile devin uneori complet albe după câteva secunde.

De asemenea, utilizatorii întâmpină erori la accesarea Facebook de pe computer, prin intermediul browserelor. În aplicația mobilă au fost semnalate blocaje și imposibilitatea de a trimite mesaje.

Până în prezent, Meta nu a oferit o explicație oficială privind cauza acestor probleme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!