Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

VIDEO Ministerul rus al Apărării: Peste 1700 de militari de la Azovstal s-au predat

19 Mai 2022, 13:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
19 Mai 2022, 13:20 // În Lume //  Realitatea.md

Ministerul Apărării din Federația Rusă a anunţat joi că, în total, 1.730 de militari ucraineni, care se aflau în tunelurile combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, s-au predat începând de luni, relatează France Presse şi EFE, scrie Agerpres.

„În cursul ultimelor 24 de ore, 771 de combatanţi ai regimentului naţionalist Azov au ieşit din oţelăria Asovstal din Mariupol. În total, din 16 mai până în prezent, 1.730 de combatanţi, între care 80 răniţi, au fost luaţi prizonieri”, a indicat ministerul rus într-un comunicat.

Totodată, ministerul a difuzat o înregistrare video care arată militari ucraineni părăsind combinatul siderurgic şi sunt percheziţionaţi de către soldaţi ruşi înainte de a se urca în autobuze. Dintre ucraineni, mai mulţi pot fi văzuţi mergând cu greu, sprijinindu-se pe beţe şi cârje sau fiind ajutaţi de alţi camarazi, iar unii au bandaje pe braţ, la ochi sau la picioare.

„Toţi cei care au nevoie de tratament spitalicesc primesc asistenţă în instituţii medicale” în localitatea Novoazovsk – aflată sub controlul Rusiei în autoproclamata republică populară Doneţk – şi în oraşul Doneţk, capitala regiunii, a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, citat de EFE.

Uzina Azovstal a devenit un simbol al rezistenței ucrainene, cu sute de soldați continuând să lupte de acolo chiar și după ce restul orașului a căzut în mâinile forțelor rusești.

Amintim că Moscova a anunțat anterior că un armistiţiu a fost instituit la oțelăria Azovstal, în vederea evacuării ucrainenilor răniți. Autoritățile ucrainene nu oferiseră însă nicio informație în acest sens.

Potrivit Moscovei, armistiţiul a fost rezultatul negocierilor purtate chiar cu luptătorii ucraineni, fiind deschis „un coridor umanitar prin care soldații ucraineni răniți sunt transferați către unitățile medicale din Novoazovsk”. Novoazovsk se află la circa 40 de kilometri de Mariupol, în teritoriu controlat de forțele ruse și pro-ruse.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 17:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Aug. 2026, 17:05 // Societate //  Realitatea.md

În noaptea dintre 19 și 20 august, o aeronavă de tip B737-800, care zbura din Antalya spre Chișinău, a fost implicată într-un incident pe Aeroportul Internațional Chișinău. În timpul rulajului la sol, aeronava a trecut peste un canal de captare a apelor pluviale, aflat între platforme.

Informațiile despre incident au apărut pe paginile specializate, dedicate aviației, Runway 08 și Runway 09. Autorii afirmă că nimeni nu a avut de suferit, elementele motoarelor nu au avut contact cu solul, iar trenul de aterizare a rezistat șocului.

Biroul pentru Investigarea Accidentelor în Transporturi a publicat pe 24 august un scurt comunicat, în care preciza că pe 20 august 2026, în jurul orei 3:03, a avut loc un incident pe Aeroportul Național Chișinău, iar o comisie de investigație stabilește circumstanțele. Detalii despre caz nu au fost prezentate, fiind menționat doar că nu există victime.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au confirmat pentru Realitatea incidentul. Purtătoarea de cuvânt a gării aeriene, Natalia Cojocaru, a comunicat că „din datele operaționale disponibile rezultă că operatorul aerodromului nu a emis instrucțiunile de rulare care au precedat producerea incidentului și nu a avut nicio contribuție la dirijarea aeronavei pe traseul respectiv”.

„Din momentul constatării situației, serviciile Aeroportului au acționat în limitele competențelor lor și în deplină conformitate cu procedurile aeroportuare de siguranță. Incidentul a fost raportat de Aeroport către Autoritatea Aeronautică Civilă, în conformitate cu procedurile aplicabile în domeniul siguranței aviației civile. Circumstanțele producerii incidentului, inclusiv acțiunile și responsabilitățile părților implicate, urmează să fie stabilite de structurile competente în cadrul procesului de examinare”, se arată în declarația făcută de oficiala de la Aeroportul „Eugen Doga”.

Reprezentanții Moldatsa și Autorității Aeronautice Civile nu au răspuns la solicitările Realitatea, pentru a comunica care erau riscurile incidentului, cum a fost gestionată situația și dacă persoanele vinovate au fost identificate și sancționate.