Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

„Elita informată”, FSB și GRU știu că războiul este pierdut și se pregătesc pentru o Rusie fără Putin

22 Mai 2022, 11:31
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
22 Mai 2022, 11:31 // În Lume //  Realitatea.md

Oficiali de rang înalt de la Moscova cred că războiul din Ucraina este pierdut şi se pregătesc pentru o Rusie fără Vladimir Putin la conducere, susţine un expert în securitate, citat de Insider care a colectat mai multe declarații din alte surse de informare, cum ar fi Bellingcat, Metro, SkyNews și altele.

Potrivit lui Christo Grozev, expert în securitate în grupul de investigație Bellingcat, oficiali cu influenţă în cadrul serviciilor de informaţii cred că liderul de la Kremlin pierde controlul asupra puterii.

„Elita informată” din cadrul forțelor de securitate „înțelege că războiul este pierdut”, a declarat Christo Grozev, într-un interviu acordat Radio Liberty.

Mai mulți oficiali de la FSB și GRU se pregătesc pentru o Rusie post-Putin.

„Unii dintre ei caută o ocazie de a-și scoate familiile din Rusia”, a spus Grozev.

Pentru a avea şanse la câştigarea războiului pe care l-a declanşat, Putin ar trebui să decreteze o mobilizare generală. Numai că acest lucru ar putea provoca nemulţumirea populaţiei şi ar duce, crede acelaşi expert, la o explozie de nemulțumire în societate.

Unii apropiați ai lui Putin îl presează pe Putin să folosească arme nucleare sau chimice, a adăugat Grozev, dar alții spun că „deja este prea mult” și că „este mai bine să nu irosim încă 10.000 de vieți ale soldaților și ofițerilor noștri”.

Deși nu se cunosc cifrele exacte ale pierderilor armatei ruse în Ucraina, se estimează că mii de militari ruși au murit în război. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, Rusia a pierdut o treime din forţele trimise în Ucraina.

Oficialii de securitate din cadrul FSB – Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, știu câți soldați ruși au murit și cred că Putin își pierde puterea.

„Sunt acele forțe de securitate care cunosc pericolele pentru regim și ei înșiși își pregătesc acum viitorul”, a spus el.

Săptămâna trecută, șeful serviciilor secrete militare din Ucraina a declarat pentru Sky News că o lovitură de stat pentru a-l înlătura pe Putin este deja în desfășurare.

„Este imposibil să o oprim”, a spus generalul-maior Kirilo Budanov.

La fel, mai mulți oficiali occidentali sunt de părere că Rusia, care se confruntă cu eșecuri militare, își pierde din încredere pe măsură ce războiul din Ucraina continuă.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!